Salonul de poezie al ICR Stockholm îşi deschide porţile

Salonul de poezie al ICR Stockholm îşi începe programul pe anul 2009 în ziua de marţi, 13 ianuarie, cu o seară avându-i drept invitaţi pe Saviana Stănescu, care revine la Stockholm după succesul suedez cu piesa White Embers, şi pe Daniel Boyacioglu. Moderatorul acestei ediţii a Salonului de poezie va fi Dag Thelander, regizor de teatru şi poet.

Daniel Boyacioglu este un cunoscut poet, artist şi dramaturg suedez de origine siriană. A jucat pentru principalele teatre suedeze, Dramaten şi Riksteatern, a fost premiat pentru albumele sale de hip-hop, iar în prezent scrie libretul unei opere. Cu toate acestea, Daniel Boyacioglu declară că principala sa pasiune este poezia. Până în prezent a publicat patru volume de versuri, salutate de critica literară pentru stilul auster, narativ şi ritmic, care aminteşte de interesul autorului pentru dramaturgie şi muzica hip-hop.

Saviana Stănescu a devenit cunoscută publicului suedez în toamna anului 2008, odată cu premiera suedeză a piesei sale White Embers / Vita glöden, considerată de critica de specialitate printre cele mai bune producţii teatrale ale anului. De asemenea, pe 16 şi 17 ianuarie vor avea loc la Stockholm două reprezentaţii cu piesa Waxing West ale legendarei trupe La MaMa E.T.C. din New York. Ambele piese sunt prezentate publicului suedez din iniţiativa şi cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Stockholm. 

Lectură în suedeză şi engleză, discuţie în engleză.

Intrarea liberă.