Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, directorul ICR Istanbul, dr. Silvana Rachieru, a fost invitată să participe la o serie de trei interventii în direct la postul de televiziune Digi 24, în calitate de istoric specializat în relatiile româno-otomane în perioada modernă. Cele trei interventii, desfăsurate la orele 17.00. 19.00 si 21.00 au avut ca tema vizita lui Alexandru Ioan Cuza la Istanbul în septembrie 1860 si s-au desfăsurat lângă Palatul Dolmabahce, unde a avut loc primirea lui Cuza de către sultanul Abdul Mecid în urmă cu 153 de ani. Ultima interventie a fost făcută în cadrul Jurnalului de seară realizat de Cosmin Prelipceanu și Elena Vijulie de la Iasi, din Muzeul Unirii.
„Cum s-a văzut Unirea la Istanbul
Aflate secole la rând sub influenţa şi stăpânirea imperiilor vecine, Moldova şi Ţara Românească au reuşit să se unească, în ciuda puterilor suverane. Una dintre aceste puteri a fost Imperiul Otoman, căruia românii i-au plătit tribut timp de sute de ani. La 154 de ani de la unirea Principatelor, o echipă Digi24 a mers la Istanbul, chiar în locul în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a obţinut aprobarea Înaltei Porţi. Silvana Rachieru, directorul Institutului Cultural Român de la Istanbul, a explicat că domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost primit de sultan ca un suveran modern, chiar dacă exista o relație de vasalitate față de Imperiul Otoman.”