Festivalul Naţional de Teatru 2010

Timp de nouă zile Bucureştiul devine o adevărată capitală teatrală. Festivalul Naţional de Teatru propune o serie de evenimente de neratat: 33 de producţii, 12 conferinţe şi întâlniri, lansarea a 26 de cărţi şi reviste de teatru şi 6 filme de specialitate îşi aşteaptă publicul începând cu 30 octombrie.
În toate teatrele bucureştene, dar şi la Operă şi Operetă, la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, dar şi la Fundaţia Lowendal, la Cărtureşti, dar şi pe gardul Muzeului Naţional de Artă al României, festivalul îşi face simţită prezenţa. Invitaţii sunt nume importante ale teatrului în Europa şi în lume: regizori care au făcut istorie prin stilurile unice descoperite, teoreticieni care predau la cele mai mari universităţi, autori care semnează biografii de artişti sau volume de critică teatrală, unele pentru prima dată traduse în România.

FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 20-a
30 octombrie – 7 noiembrie 2010

PROGRAM

Sâmbătă, 30 octombrie
16.30 Librăria Cărtureşti (Verona)
Trilogia Omar & Stand Up Tragedy de C.C. Buricea-Mlinarcic
Piese de Teatru 2010, coordonator Raluca Sas Marinescu, seria Studii de Teatru şi Film, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010
Revista Man.InFest. Suplimentul Dramaturgia Cotidianului 2010 / Lansări de carte

18.00 Teatrul „Bulandra", Sala Izvor – DESCHIDEREA Festivalului Naţional de Teatru

18.30 Teatrul „Bulandra", Sala Izvor – Măsură pentru măsură de William Shakespeare, regia Matthias Langhoff, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca – 4h (cu pauză) / Premiere în FNT

18.30 Teatrul Odeon – Odysseia după Homer, regia Tim Carroll, Teatrul Naţional „Marin Sorescu", Craiova – 2h 10min (cu pauză) / Romanian Showcase 3

18.30 şi 21.00 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Atelier – Codrii de David Mamet, regia Alexandru Berceanu, Teatrul Clasic „Ioan Slavici", Arad – 1h 40min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

21.00 Teatrul Foarte Mic – Who is Fergus Kilpatrick?, spectacol de investigaţie, regia Jose Miguel Jimenez, The Company (Irlanda) – 1h (fără pauză) / FNT vă recomandă

22.00 Teatrul LUNI de la Green Hours – (Cu)Cuieînfrunte după Eric Bogosian, un spectacol de Radu Iacoban şi Tudor Aaron Istodor, Teatrul LUNI, Bucureşti - 1h 15min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

22.00 Sala Elvira Popesco – Noaptea, episoadele 1-3, serial de George Banu, un film de Dominic Dembinski, TVR Cultural / Filme, Noapte, Teatru = FNT


Duminică, 31 octombrie

11.00 Fundaţia Löwendal – Vernisaj expoziţie de fotografie de teatru – Mihaela Marin / Expoziţii

11.30 Fundaţia Lowendal
"Teatrul privit de aproape", conferinţă susţinută de George Banu / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri
Trilogia îndepărtării de George Banu, Editura Cartea Românească, 2010 / Lansări de carte

14.00 UNATC – Teatrul existenţial. Câtă artă şi câtă trăire în teatrul de azi?, conferinţă susţinută de David Esrig / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri

16.00 Librăria Cărtureşti (Verona)
Mihai Măniuţiu. Spaţiu cameleonic de Cristina Modreanu, Editura bybliotek, Cluj-Napoca, 2010
Memoriile hingherului de Mihai Măniuţiu, ilustraţii de Iuliana Vîlsan, Cluj-Napoca, 2010
Povestea povestită nu e povestea adevărată, 3 piese şi un monolog de Marius Benţa, Editura bybliotek, Cluj-Napoca, 2010 / Lansări de carte

17.00 şi 20.00 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Atelier – 20/20 scenariul şi regia Gianina Cărbunariu, Studio Yorick, Târgu Mureş – 2h 10min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

18.00 Teatrul de Comedie – Elling, dramatizare după romanul "Fraţi de sânge" de Ingvar Ambjornsen, regia Vlad Massaci, Teatrul de Comedie, Bucureşti – 1h 25min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

18.00 Teatrul „Bulandra", Sala Izvor – Măsură pentru măsură de William Shakespeare, regia Matthias Langhoff, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca – 4h (cu pauză) / Premiere în FNT

19.00, 19.20, 19.40, 20.00, 20.20, 20.40, 21.00, 21.20, 21.40 CNDB – Trilogia stereoscopică: Revery Alone, In the Flesh şi Tango Soledad, spectacol-instalaţie 3D, concepţie Billy Cowie (UK) – 16min (fără pauză) / Spectacole invitate din străinătate

19.30 Teatrul Odeon – Odysseia după Homer, regia Tim Carroll, Teatrul Naţional „Marin Sorescu", Craiova – 2h 10min (cu pauză) / Romanian Showcase

22.00 Teatrul Foarte Mic – Who is Fergus Kilpatrick?, spectacol de investigaţie, regia Jose Miguel Jimenez, The Company (Irlanda) – 1h (fără pauză) / FNT vă recomandă

22.00 Sala Elvira Popesco – Noaptea, episoadele 4-6, serial de George Banu, un film de Dominic Dembinski, TVR Cultural / Filme, Noapte, Teatru = FNT

00.00 Radio România Cultural – Showcase de dramaturgie contemporană românească, Radio România Cultural – 24h / FNT vă recomandă


Luni, 1 noiembrie

13.00 Fundaţia Löwendal – Conferinţă susţinută de regizorul Matthias Langhoff / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri

16.30 Librăria Cărtureşti (Verona)
Habarnam în oraşul teatrului. Universul spectacolelor lui Alexandru Dabija de Miruna Runcan
Cornelia Gheorghiu, între Ciocârlia şi Sarah Bernhardt de Călin Ciobotari
Citindu-l pe Shakespeare de Andrzej Zurowski
Editura Fundaţia Culturală „Camil Petrescu" / Lansări de carte

18.00 Teatrul Odeon – Pyramus & Thisbe 4 You după William Shakespeare, regia Alexandru Dabija, Teatrul Odeon, Bucureşti – 1h 30min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

19.00, 19.20, 19.40, 20.00, 20.20, 20.40, 21.00, 21.20, 21.40 CNDB – Trilogia stereoscopică: Revery Alone, In the Flesh şi Tango Soledad, spectacol-instalaţie 3D, concepţie Billy Cowie (UK) – 16min (fără pauză) / Spectacole invitate din străinătate

20.00 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Atelier – Legenda Marelui Inchizitor după F. Dostoievski, regia Radu Penciulescu, Teatrul Naţional Bucureşti – 1h (fără pauză) / Romanian Showcase 3

20.00 Centrul de Introspecţie Vizuală – Capete înfierbântate de Mihaela Michailov, regia David Schwartz, Centrul de Introspecţie Vizuală şi tangaProject – 1h 30min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

21.30 Teatrul „Nottara" – Aniversarea de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, regia Vlad Massaci, Teatrul „Nottara", Bucureşti – 1h 40min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

22.10 Radio România Cultural – România, dragostea mea după Ţara/Tara mea de Radu Macrinici, Teatrul Naţional Radiofonic / FNT vă recomandă


Marţi, 2 noiembrie

11.00 UNATC – Conferinţă despre Tadeusz Kantor susţinută de Michal Kobialka, însoţită de proiecţii din spectacolele semnate de regizor / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri

13.00 Fundaţia Löwendal
Revista Alternatives théâtrales, editată de Asociaţia „Alternatives théâtrales", în parteneriat cu ICR, Bruxelles 2010 (Ediţie dedicată teatrului românesc) / Lansări de carte

16.30 Librăria Cărtureşti (Verona)
O călătorie prin alte spaţii: Teatrul lui Tadeusz Kantor de Michal Kobialka, traducerea Cipriana Petre în colaborare cu Catedra de Teatru a Universităţii „Babes Bolyai" din Cluj-Napoca – Colecţia FNT
In Search of Lost Space de Octavian Saiu, UNATC Press, 2010 / Lansări de carte

18.00 Opera Naţională Bucureşti – Interzis accesul animalelor, text şi regie Rodrigo Garcia, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu", Timişoara / Premiere în FNT

18.00 Teatrul Naţional de Operetă – Royal Fashion, un spectacol de Dan Puric, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian", Bucureşti – 2h 10min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

19.00, 19.20, 19.40, 20.00, 20.20, 20.40, 21.00, 21.20, 21.40 CNDB – Trilogia stereoscopică: Revery Alone, In the Flesh şi Tango Soledad, spectacol-instalaţie 3D, concepţie Billy Cowie (UK) – 16min (fără pauză) / Spectacole invitate din străinătate

20.00 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Mare – Dibuk după Szymon Anski şi Hanna Krall, regia Krzysztof Warlikowski (PL) – 2h 20min (fără pauză) / Spectacole invitate din străinătate

20.00 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Atelier – Legenda Marelui Inchizitor după F. Dostoievski, regia Radu Penciulescu, Teatrul Naţional Bucureşti – 1h (fără pauză) / Romanian Showcase 3

21.00 Teatrul Odeon – Strigăte şi şoapte de Ingmar Bergman, regia Andrei Şerban, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca – 2h (fără pauză) / Romanian Showcase 3

22.00 Centrul de Introspecţie Vizuală – Capete înfierbântate de Mihaela Michailov, regia David Schwartz, Centrul de Introspecţie Vizuală şi tangaProject – 1h 30min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

22.00 Sala Elvira Popesco – Clasa moartă / Umarła klasa, regia Andrzej Wajda, producţie Telewizja Polska, 1976 / Filme, Noapte, Teatru = FNT

22.10 Radio România Cultural – Eu când vreau să fluier, fluier de Andreea Vălean, Teatrul Naţional Radiofonic / FNT vă recomandă

23.00 Radio România Cultural – Crize de Mihai Ignat, Teatrul Naţional Radiofonic / FNT vă recomandă


Miercuri, 3 noiembrie

10.00 Fundaţia Löwendal
Conferinţă susţinută de regizorul Krzysztof Warlikowski, participă George Banu / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri
Krzysztof Warlikowski – Teatrul sfâşiat, volum conceput şi realizat de Piotr Gruszczyński, cu o postfaţă de George Banu, traducerea Monica Grădinaru, Editura Fundaţia Culturală „Camil Petrescu"; participă Piotr Gruszczyński / Lansări de carte

13.00 UNATC – Conferinţă susţinută de Lee Breuer, fondator al Mabou Mines, SUA / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri

16.30 Librăria Cărtureşti (Verona)
Revista Scena.ro
Structuri şi formule de compoziţie ale textului dramatic de Alina Nelega, editura EIKON, Cluj-Napoca, 2010
Hermeneutici teatrale de Oltiţa Cîntic, Editura Niculescu, Bucureşti 2010
Jurnal de selecţioner de Cristina Modreanu, ArtAct, Cluj-Napoca, 2010/ Lansări de carte

18.00 Teatrul Odeon – Strigăte şi şoapte de Ingmar Bergman, regia Andrei Şerban, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca – 2h (fără pauză) / Romanian Showcase 3

18.00 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Mare – Dibuk după Szymon Anski şi Hanna Krall, regia Krzysztof Warlikowski (PL) – 2h 20min (fără pauză) / Spectacole invitate din străinătate

20.30 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Atelier – Hamlet de William Shakespeare, regia Uray Peter, Studio M, Sfântu Gheorghe – 1h 30min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

21.00 Opera Naţională Bucureşti – Interzis accesul animalelor, text şi regie Rodrigo Garcia, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu", Timişoara / Premieră în FNT

21.00 Teatrul „Bulandra", Sala Izvor – Hey, Girl!, un spectacol de Romeo Castellucci, Societas Raffaello Sanzio & Romeo Castellucci (IT) – 1h 15min (fără pauză) / Spectacole invitate din străinătate

22.00 Teatrul LUNI de la Green Hours – (Cu)Cuieînfrunte după Eric Bogosian, un spectacol de Radu Iacoban şi Tudor Aaron Istodor, Teatrul LUNI, Bucureşti – 1h 15min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

22.00 Sala Elvira Popescu – Satul natal / Wielopole, Wielopole, regia Stanisław Zajączkowski, producţie Telewizja Polska, 1984 / Filme, Noapte, Teatru = FNT

22.10 Radio România Cultural – Dumnezeu binecuvântează America de Petre Barbu, Teatrul Naţional Radiofonic / FNT vă recomandă


Joi, 4 noiembrie

11.00 UNATC – Mabou Mines and The DollHouse, vizionare proiecţie spectacol, cu o prezentare de Lee Breuer / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri

13.00 Fundaţia Löwendal – Contradicţii: factorul politic în teatru, conferinţă susţinută de regizorul Alexander Hausvater / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri

16.00 Căminul de persoane vârstnice Moses Rosen – Moses Stories, naraţiuni comunitare la căminul de persoane vârstnice Moses Rosen, tangaProject / FNT vă recomandă

16.30 Librăria Cărtureşti (Verona)
Got My Mogo Working: Mogoşoaia 2006-2010, ediţie şi prefaţă de Florin Bican, Editura ICR / Lansări de carte
"Dincolo de text: traducerea literară ca punere în scenă", discuţie moderată de Florin Bican; Participă: Anna Finc (Polonia), Anca Fronescu-Stillewagt (Olanda), David Grau (Spania) / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri
Concertează Ada Milea

18.00 Teatrul Metropolis – Sfârşit de partidă de Samuel Beckett, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Metropolis, Bucureşti – 1h 50min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

18.00 şi 21.00 Teatrul Odeon – Herr Paul de Tankred Dorst, regia Radu Afrim, Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ – 2h (fără pauză) / Romanian Showcase 3

18.00 şi 21.30 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Mare – Aici, la porţile beznei după Euripide, regia Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri", Iaşi – 1h 40min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

19.00 Centrul de Cultură al Ministerului Administraţiei şi Internelor – Trespass, coregrafia Thomas Noone şi Rob Tannion, StopGap Company (UK) – 1h 15min (fără pauză) / FNT vă recomandă

20.00 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Atelier – Hamlet de William Shakespeare, regia Uray Peter, Studio M, Sfântu Gheorghe – 1h 30min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

20.30 Teatrul „Bulandra", Sala Izvor – Hey, Girl!, un spectacol de Romeo Castellucci, Societas Raffaello Sanzio & Romeo Castellucci (IT) – 1h 15min (fără pauză) / Spectacole invitate din străinătate

22.00 Teatrul Foarte Mic – Cartea viţelului scenariu de Codrina Pricopoaia, regia Dominique Fataccioli, Coproducţie Théâtre du Bourg-Neuf, Compagnie Acaza, atbiosphère@biosphère / FNT vă recomandă

22.00 Sala Elvira Popesco – Să moară artiştii / Niech sczezną artyści, regia Stanisław Zajączkowski, Kraków producție Telewizja Polska, 1986 / Filme, Noapte, Teatru = FNT

22.10 Radio România Cultural – Femeia din manuscris de Lia Bugnar, Teatrul Naţional Radiofonic / FNT vă recomandă

23.10 Radio România Cultural – Domnul şi doamna Oval de Theo Herghelegiu, Teatrul Naţional Radiofonic / FNT vă recomandă


Vineri, 5 noiembrie

11.00 Fundaţia Löwendal – 20 de ani de directorat artistic, conferinţă susţinută de regizorul Tompa Gábor / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri

16.00 Biblioteca Centrală Universitară, Aulă – Conferinţele BCU: Actorul şi măştile sale, conferinţă susţinută de Mihai Măniuţiu şi invitaţii săi: Marcel Iureş, Irina Petrescu, Radu Amzulescu, Oana Ştefănescu, Marian Râlea – eveniment realizat de Centrul de excelenţă în studiul imaginii, Universitatea din Bucureşti / FNT vă recomandă

16.30 Librăria Cărtureşti (Verona) – 50 de regizori cheie ai secolului 20, traducerea Anca Ioniţă şi Cristina Modreanu, Editura Unitext – Colecţia FNT; Participă Lee Breuer şi Maria Shevtsova / Lansări de carte

18.00 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Amfiteatru – Livada de vişini de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, Teatrul Naţional Bucureşti – 2h 30min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

18.00 Teatrul Metropolis – Sfârşit de partidă de Samuel Beckett, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Metropolis, Bucureşti – 1h 50min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

18.00 şi 21.00 Teatrul „Nottara", Sala Studio – Hoţii de Conor McPherson, regia Cristi Juncu, Teatru 74, Târgu Mureş – 1h 30min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

19.00 Centrul de Cultură al Ministerului Administraţiei şi Internelor – Trespass, coregrafia Thomas Noone şi Rob Tannion, StopGap Company (UK) – 1h 15min (fără pauză) / FNT vă recomandă

20.00 Teatrul de Comedie – Elling dramatizare după romanul „Fraţi de sânge" de Ingvar Ambjornsen, regia Vlad Massaci, Teatrul de Comedie, Bucureşti – 1h 25min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

21.00 Teatrul Odeon – Pyramus & Thisbe 4 You după William Shakespeare, regia Alexandru Dabija, Teatrul Odeon, Bucureşti – 1h 30min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

22.00 Teatrul Foarte Mic – Cartea viţelului scenariu de Codrina Pricopoaia, regia Dominique Fataccioli, Coproducţie Théâtre du Bourg-Neuf, Compagnie Acaza, atbiosphère@biosphère / FNT vă recomandă

22.00 Sala Elvira Popesco – Nu am să mă întorc niciodată aici / Nigdy tu już nie powrócę, regia Andrzej Sapija; producţie Telewizja Polska, 1990 / Filme, Noapte, Teatru = FNT

22.10 Radio România Cultural – Sectorul S de Emanuel Pârvu, Teatrul Naţional Radiofonic / FNT vă recomandă

23.00 Radio România Cultural – Dumnezeul de a doua zi de Mimi Brănescu, Teatrul Naţional Radiofonic / FNT vă recomandă


Sâmbătă, 6 noiembrie

11.00 Fundaţia Löwendal – Starea teatrului românesc, dezbatere la ediţia 20 / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri

16.00 Librăria Cărtureşti (Verona)
Ariane Mnouchkine. Arta prezentului de Fabienne Pascaud
Ariane Mnouchkine, introducere, selecţie şi prezentare de Béatrice Picon-Vallin
Robert Wilson de Maria Şevţova
Dramaturgi olandezi de azi, antologie coordonată de Andreea Dumitru
Poveşti din Estul Sălbatic de Goran Stefanovski
Editura Fundaţia Culturală „Camil Petrescu" / Lansări de carte

17.00 Teatrul Foarte Mic – Supermarket, scenariul şi regia Theo Herghelegiu, Teatrul Inexistent şi Teatrul Arca, Bucureşti – 2h 35min (cu pauză) / Romanian Showcase 3

17.00 şi 20.00 Teatrul Odeon – Miriam W. de Savyon Liebrecht, regia Radu Afrim, Teatrul „Toma Caragiu", Ploieşti – 2h (fără pauză) / Romanian Showcase 3

18.00 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Amfiteatru – Livada de vişini de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, Teatrul Naţional Bucureşti – 2h 30min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

18.00 Teatrul Metropolis – Funcţionarii după A.P. Cehov, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul Metropolis, în colaborare cu UNATC „I.L. Caragiale", Bucureşti – 1h 40min (fără pauză) / Debut în FNT

19.30 Opera Naţională Bucureşti – Breaking the waves (Viaţa binecuvântată a lui Bess), adaptare după scenariul lui Lars von Trier, regia Radu Nica, Teatrul Naţional „Radu Stanca", Sibiu – 1h 45min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

21.30 Teatrul „Bulandra", Sala Izvor – Regele moare de Eugène Ionesco, regia Silviu Purcărete, Les Arts et Mouvants, Cie à L'Endroit des Mondes Allant vers Paris (Fr) – 1h 45min (fără pauză) / Spectacole invitate din străinătate

22.00 CNDB – Exil în pământul uitării, regia şi coregrafia Andreea Tănăsescu – 1h 10min (fără pauză) / Debut în FNT

22.00 Sala Elvira Popesco – Astăzi este ziua mea / Dziś są moje urodziny, regia Stanisław Zajączkowski, producție Telewizja Polska, 1991 / Filme, Noapte, Teatru = FNT


Duminică, 7 noiembrie

11.00 Fundaţia Löwendal – Poezie, aventură, revoluţie, management, conferinţă susţinută de Ion Caramitru / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri

11.00 Teatrul Metropolis – Funcţionarii după A.P. Cehov, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul Metropolis, în colaborare cu UNATC „I.L. Caragiale", Bucureşti – 1h 40min (fără pauză) / Debut în FNT

15.00 UNATC
Fedra la UNATC. Silviu Purcărete în dialog cu Octavian Saiu / Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri
Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane de Octavian Saiu, Editura Paralela 45, 2010 / Lansări de carte

17.30 Teatrul „Nottara", Sala Studio – Aniversarea de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, regia Vlad Massaci, Teatrul „Nottara", Bucureşti – 1h 40min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

18.00 Teatrul Foarte Mic – Supermarket, scenariul şi regia Theo Herghelegiu, Teatrul Inexistent şi Teatrul Arca, Bucureşti – 2h 35min (cu pauză) / Romanian Showcase 3

19.00 şi 21.30 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Atelier – Poveşti de familie de Biljana Sbrljanovic, regia Cristian Ban, Teatrul „Andrei Mureşanu", Sfântu Gheorghe – 1h 30min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

19.30 Opera Naţională Bucureşti – Breaking the waves (Viața binecuvântată a lui Bess), adaptare după scenariul lui Lars von Trier, regia Radu Nica, Teatrul Naţional „Radu Stanca", Sibiu – 1h 45min (fără pauză) / Romanian Showcase 3

21.30 Teatrul „Bulandra", Sala Izvor – Regele moare de Eugène Ionesco, regia Silviu Purcărete, Les Arts et Mouvants, Cie à L'Endroit des Mondes Allant vers Paris (Fr) – 1h 45min (fără pauză) / Spectacole invitate din străinătate

21.30 CNDB – Exil în pământul uitării, regia şi coregrafia Andreea Tănăsescu – 1h 10min (fără pauză) / Debut în FNT


Expoziţii
* 31 octombrie - 7 noiembrie (Fundaţia Löwendal) – Expoziţie de fotografie de teatru, autor Mihaela Marin
* 30 octombrie - 7 noiembrie Gard MNAR – Calea Victoriei – Expoziţie de fotografie Kantor, autor Romano Martinis


afişe