DOUBLE GAME Labelul de modă Rozalb de Mura şi duoul de design Liste Noire
Joi 22 octombrie, ora 18.30
Institutul Cultural Român de la Stockholm, Skeppsbron 20
Participanţi: Maria Farcaş, Ioana Nemeş, Dragoş Olea
În engleză. Intrare liberă!
Încă de la lansarea în 2006 labelul avangardist de modă Rozalb de Mura redescoperă momente neepuizate din trecut, pe care le introduce apoi în contexte ultra-contemporane, le combină fără ezitare cu personaje reale şi ireale, jucându-se nonşalant cu timpul şi spaţiul.
Artişti remarcabili precum Patrick Wolf, Roisin Murphy şi Mikhail Karikis poartă creaţii Rozalb de Mura, descoperind amestecul sofisticat masculin şi feminin. Colecţiile Rozalb de Mura au putut fi văzute, printre altele, la Ideal Berlin/Berlin Fashion Week şi Seoul Fashion Week, precum şi la cele mai recente trei sezoane ale prestigiosului eveniment de modă OnIOff din cadrul London Fashion Week.
Stilul minimalist marcat de detalii extravagante şi poveştile stranii ale Rozalb de Mura au atras atentia unor reviste influente precum Dazed and Confused, CRASH, Double şi British Vogue, astfel ca nu este de mirare că labelul românesc începe să fie recunoscut în Europa ca unul din cele mai creative exporturi culturale româneşti ale ultimilor ani.
Citeşte mai mult pe www.rozalbdemura.ro sau pe profilul facebook al labelului.
Liste Noire
Liste Noire este un grup creativ din Bucureşti care experimentează în zona de intersecţie dintre design interior, scenografie şi instalaţie. Pasionat de detalii şi de poveşti, obsedat de atmosferă, acel ceva impalpabil şi greu de captat, duoul Liste Noire încearcă să tangibilizeze noţiunea de design emoţional. Rozalb de Mura STORE şi biblioteca colivie de la Mănăstirea Râşca sunt două dintre cele mai inspiraţionale proiecte.
www.listenoire.ro
Această prezentare face parte din programul expoziţiei Pentru trup. În spaţiu. Pe masă deschisă la Institutul Cultural Român de la Stockholm până pe 23 octombrie.