Dezbatere la Institutul Cultural Român - România și UE

Vineri, 15 februarie 2013, de la ora 12.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc dezbaterea cu tema România și Uniunea Europeană. Vor fi prezenți prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Facultatea de Sociologie a Universității Bucureşti, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Radu Graţian Gheţea, preşedinte CEC Bank, Nicolae Idu, șeful reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Lilian Onescu, secretar general la Ministerul Fondurilor Europene, conf.univ.dr. Dorina Poanta, rector al Universității Financiar-Bancare, conf. univ. dr. Cristian Socol, consilier al Primului Ministru, prof univ. dr. Ene Dinga, Institutul Bancar Român. Discuția va fi moderată de Andrei Marga, președintele Institutului Cultural Român și de Vladimir Simon, vicepreședinte al Institutului Cultural Român.

Dezbaterea va începe cu un scurt bilanţ de etapă la șase ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Pe agendă se vor mai afla subiecte precum accesarea fondurilor europene, realitatea crizei şi criza ca alibi al disfuncţionalităţilor economico-financiare, finanţarea actului de cultură – nevoi bugetare şi extrabugetare, vectorii de imagine şi promovarea valorilor culturale româneşti în spaţiul european.

Accesul la dezbatere este liber.


afis