A murit istoricul de artå Mircea Petruș Iliescu

ICR Stockholm își exprimă regretul la trecerea în neființă a istoricului de artă Mircea Petruș Iliescu (1943-2025), care s-a stins din viață, pe 19 aprilie, la Stockholm, la vârsta de 81 de ani. 

A fost redactor la revista Amfiteatru, a lucrat ca specialist la Direcţia Monumentelor Istorice din Bucureşti şi a fost, de asemenea, redactor principal al editurii Meridiane. A urmat cursurile Facultății de Istorie a Artei în România.

În 1982 s-a stabilit în Suedia.  Mircea Iliescu a fost asistent universitar şi apoi lector al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei a Universităţii din Stockholm. În anul 2001 i-a fost acordat titlul de doctor în cadrul aceleiași universități, subiectul tezei fiind despre arta picturii în mănăstirile din Moldova. Mircea Iliescu a susţinut mai multe conferinţe atât în Suedia, cât şi România. La ICR Stockholm a susținut cel mai recent, o prelegere cu ocazia Zilei Naţionale Constantin Brâncuşi, în cadrul expoziţiei retrospective dedicate în 2019 sculptorului româno-suedez Ion Popescu.

Dumnezeu să-l odihnească!

Expoziție retrospectivă a sculptorului Ion Popescu la ICR Stockholm