A cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași

În perioada 6-11 septembrie 2022, Arhiepiscopia Iașilor găzduiește cea de-a cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. Evenimentul reunește soliști, formații corale și cercetători din Grecia, Liban, Serbia și România. Programul festivalului include concerte, momente liturgice, ateliere de muzică, o dezbatere publică și o masă rotundă. Tema ediției din acest an este Isihasm și psalmodie. Sfântul Paisie de la Neamț 300

Noutatea ediției din acest an este reprezentată de organizarea unei Mese rotunde, cu tema Isihasm și psalmodie. Evenimentul are loc în data de 6 septembrie, începând cu ora 17:00, la Sala „Iustin Moisescu”, din cadrul Ansamblului Mitropolitan, iar invitații care susțin comunicări în cadrul acestei manifestări sunt: prof. univ. dr. Alexander Lingas - Ansamblul „Cappella Romana” (Portland, SUA); conf. univ. dr. Maria Alexandru - Universitatea Aristotel (Tesalonic, Grecia); conf. univ. dr. Irina-Zamfira Dănilă - Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași; lect. univ. dr. Adrian Sîrbu - Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași; prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță - Universitatea Națională de Muzică din București și Monahul Filotheu Bălan (Mănăstirea Petru-Vodă).

Continuând tradiția organizării atelierelor de muzică bizantină, ediția din acest an îl are ca invitat pe prof. univ. dr. Achilleas Chaldaeakes (decanul Școlii de Filozofie la Universitatea Națională Kapodistria din Atena și dirijor al grupului „Maistorii Artei Psaltice”). Tema atelierului este Analiza și interpretarea partiturilor psaltice.

Dezbaterea publică din acest an are ca temă „Terapia prin muzica bizantină” și reunește doi specialiști în domeniul muzicii bizantine, un specialist în medicină și un specialist în terapie. Invitații sunt: conf. univ. dr. Maria Alexandru (cadru didactic la Universitatea „Aristotel” din Tesalonic), lect. univ. dr. Sabin Preda (dirijor al Grupului „Nectarie Protopsaltul” și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București), dr. Bogdan Iliescu (șef de lucrări în cadrul UMF „Gr. T. Popa” Iași și medic primar neurochirurg la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Oblu”, Iași) și lect. univ. dr. Dora Psaltopoulou (profesor asistent la Universitatea Aristotel din Salonic și muzicoterapeut autorizat). Evenimentul va fi moderat de Cătălin Sava, director general al TVR Iași.

Publicul iubitor de muzică de tradiție bizantină are posibilitatea de a participa anul acesta la trei concerte și la momente liturgice, prilejuite de organizarea acestui eveniment. Formațiile corale și soliștii invitați sunt: Corul Mănăstirii Oașa, Corul „Maistorii Artei Psaltice” (Grecia), Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București, Grupul „Trei Parale”, Divna Ljubojevic și Ansamblul „Melodi” (Serbia), Corul Școlii de Muzică Bisericească din Liban, Corul „Aletheia”, Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Grupul Psaltic „Melos Paisian”, Grupul Psaltic ”Sf. M. Mc. Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, Corul „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane din Iași și Corul Seminarului de la Mănăstirea Neamț.

Evenimentul se desfășoară cu sprijinul următorilor parteneri: Iulius Group, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Secretariatul de Stat pentru Culte, Institutul Cultural Român, Ford Iași – ATI Motors Holding, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și Colegiul „Sfântul Nicolae”. Partenerii media sunt: TVR Iași, Doxologia, Radio Trinitas, Trinitas TV, Ziarul Lumina, Agenția de știri „Basilica” a Patriarhiei Române și Wink.