“Tradiții românești de Crăciun”

Vă invităm să urmăriți documentarul “Tradiții românești de Crăciun”, începând cu data de 20 decembrie, pe rețelele de socializare ale ICR Madrid: Facebook (Instituto Cultural Rumano, CineRumano) și Twitter (CulturaRumana).

Crăciunul este perioada tradițiilor, a superstițiilor și a obiceiurilor transmise din generație în generație. În toate colțurile țării, colindul, scenetele cu motive religioase și mesele în familie sunt nelipsite. Iar la sat obiceiurile s-au păstrat cel mai bine. Repertoriul obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde şi o seamă de datini, practici, superstiţii, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Filmul arată o parte dintre aceste tradiții și obiceiuri, așa cum au fost păstrate în fiecare zonă folclorică.

Despre semnificația colindului, despre un obicei străvechi de Crăciun inclus în patrimoniul UNESCO, despre măști, jocul “urșilor”, al “caprelor”, despre colaci, bucate și spirite, ne vorbesc:

-Acad. Georgeta Stoica, reputat etnolog

-Doina Işfănoni, doctor în Estetica Artelor Vizuale, istoric de artă, conferenţiar la Universitatea Naţională de Arte, membru al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial,

-Paul Buţă, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti creatori de măşti tradiţionale din România, actor la Teatrul Muzical «Nicolae Leonard» din Galaţi, etnolog şi documentarist la Centrul Cultural «Dunărea de Jos» din Galaţi,

-Pavel Lupaşc, meșter din satul Nereju, judeţul Vrancea, se numără printre puţinii artizani din România care mai fac fluiere, buciume şi măşti populare. Acum, le predă copiilor la Centrul Cultural din Vrancea.

Durata: 25 min

Producător: Cabli Funart

Parteneri: Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Centrul Cultural «Dunărea de Jos» din Galaţi, Centrul Cultural din Vrancea.