
- 14 April 2016 - 17 April 2016
- Etichete Balkan Trafik Balkan Latin Kollective Taraful Basarabia ICR Bruxelles
Muzică și dansuri tradiționale din România și din Republica Moldova se regăsesc pentru al zecelea an consecutiv pe afișul festivalului Balkan Trafik, în perioada 14-17 aprilie 2016, la BOZAR.
Alături de Taraful Basarabia din Republica Moldova, în programul festivalului va fi prezentat grupul Balako (Balkan Latin Kollective), cunoscut inițial sub numele de Mandinga, dar și muzicieni, cântăreți și dansatori, membri ai diasporei românești din Belgia, constituiți în ansamblul folcloric Floare de Colț, condus de Elena Holban.
Balkan Latin Kollective a debutat în 2013, la unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de jazz, Montreux Jazz Festival. Grupul va susține un program cu ritmuri balcanice, îmbinate cu acorduri de jazz, care traversează frontiere muzicale virtuale din Cuba în România și din Mexic în Ungaria şi Slovacia.
Taraful Basarabia își alcătuiește repertoriul din cântece tradiționale și de petrecere, minuțios adunate din folclorul secular, reinterpretat energic, festiv și convivial.
Prezenţele artiştilor din România și din Republica Moldova, invitați de organizatorii festivalului Balkan Trafik, sunt promovate de Institutul Cultural Român Bruxelles, partener al festivalul încă de la prima ediţie.
Perioada: 14-17 aprilie 2016
Program:
- Taraful Basarabia, sâmbătă, 16 aprilie, 1h30-2h15, Bozar - Hall Horta, Rue Ravensteinstraat 23, 1000 Brussels
- Floare de Colț, sâmbtătă 16 aprilie, 17h-17h30, Bozar - Vino Zirkus, Rue Ravensteinstraat 23, 1000 Brussels
- Taraful Basarabia, sâmbătă, 16 aprilie, 18h30-19h15, Bozar - Hall Horta, Rue Ravensteinstraat 23, 1000 Brussels
- Balkan Latin Kollective, sâmbătă, 16 aprilie,
21h15-22h, Bozar - Terarken 2 & 3, Rue
Ravensteinstraat 23, 1000 Brussels