Filiala Seghedin a ICR Budapesta, în colaborare cu Ambasada României în Ungaria și Biblioteca Orășenească și Județeană „Somogyi Károly” din Seghedin a organizat marți, 1 martie 2022, de la ora 17.00 evenimentul multietnic și multilingvistic „Mărțișorul și simbolistica sa”.
Astfel, Biblioteca Orășenească și Județeană „Somogyi Károly”, din Seghedin, a găzduit un program interactiv dedicat tradiției milenare a Mărțișorului, element de patrimoniu înscris de UNESCO, în anul 2017, pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.
Graficiana Adela Kiss, originară din Jula a susținut o prelegere despre tradiția, geneza și obiceiurile legate de acest eveniment, ilustrând toate aceste concepte teoretice printr-un atelier de confecționare de mărțișoare, de la tradițional la modern.