MAITEC 100

Expoziția „Maitec 100” dedicată sculptorului Ovidiu Maitecla Filialadin Szeged a Institutului Cultural Românde la Budapesta



Vineri, 5 decembrie 2025, la ora 17:00, în galeriile ICR Seghedin (6720, Piața Dugonics nr 2, Szeged) se deschide expoziția comemorativă de anvergură, intitulată „Maitec 100”, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea sculptorului român Ovidiu Maitec (1925–2007). Publicul va putea vizita expoziția până pe 15 februarie 2026.

Proiectul își propune să aducă în prim plan figura emblematică a lui Ovidiu Maitec și moștenirea sa culturală, revitalizând memoria sa într-un spațiu internațional și comunitar. „Maitec 100” reunește lucrările a patru artiști contemporani — Ștefan Oroian și Lóránt JánosDemeter din Ungaria, precum și Dumitru Șerban și Rudolf Kocsis din România — care aduc un omagiu sculptorului și prin lucrări realizate special pentru acest proiect. Expoziția va fi deschisă de criticul de artă Dr. Aurel Chiriac, din Oradea, curatorul acesteia.

În cadrul vernisajului se va proiecta un montaj, care conține imagini de la expoziția de binefacere inițiată, în 1990, de Ștefan Oroian și Lóránt János Demeter, dedicată maestrului Ovidiu Maitec,respectiv un interviudin perioada bursei sale de studii acordate de statul francez. Materialele au fost realizate de Redacția în Limba Română a Televiziunii Maghiare.


Ovidiu Maitec s-a născut în 1925, în Arad, și a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în 1950. Este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți sculptori români ai secolului XX, pe care Mircea Eliade îl numea „urmașul spiritual al lui Brâncuși, artistul care a izbutit să introducă lumina în lemn.” În anii ’60, Maitec a adus inovație în sculptură, prin introducerea perforațiilor ritmice în lemn — o abordare ce a adăugat artei sale elemente cinetice și constructiv-minimaliste, marcând o contribuție unică la arta europeană postbelică. Cariera internațională i-a fost marcată de participări la Bienala de la Veneția (1968, 1976, 1980, 1995) ce i-au adus colaborări cu personalități influente: galeristul Richard Demarco și colecționarul Jim Ede, lucrarea „Îngerii” fiind achiziționată de Tate Gallery din Londra. Un moment dramatic în viața sa artistică a avut loc în 1989: atelierul său din București a fost distrus într-un incendiu, pierzându-se aproximativ 70 de sculpturi, arhiva și biblioteca personală. Invitat de Ministerul Francez al Culturii, Maitec s-a mutat la Paris, unde a continuat să lucreze până la decesul său, în 2007. Lucrările sale se regăsesc în muzee și colecții prestigioase din România și din străinătate (Tate, Kettle’s Yard, FNAC Paris etc.).

Ștefan Oroian - Artist vizual și important animator cultural al comunității românești din Ungaria, Ștefan Oroian s-a născut în 1947 la Bătania. Absolvent al Institutului Pedagogic din Seghedin, secția română – desen și istoria artei, a predat ani de zile desenul și istoria artei la instituții de învățământ românești din Jula. A fost colaborator al revistei Foaia noastră și curator al expozițiilor de avangardă ale Muzeului Erkel. Este fondatorul Editurii „Noi”, contribuind semnificativ la viața culturală românească din Ungaria.
Lóránt JánosDemeter- Pictor și grafician maghiar născut în 1938, Lóránt János expune încă din 1962 și este o figură importantă a artei moderne din Ungaria. Format inclusiv la Academia de Arte din Havana, a fost profesor asociat și secretar al Asociației de Arte Plastice. Opera sa, influențată de tradițiile picturii din Marea Câmpie, explorează profund condiția umană, identitatea și căutarea stabilității sociale, dezvăluind lumea interioară a personajelor sale.
Dumitru Șerban- Sculptor de prestigiu internațional, profesor universitar doctor și personalitate marcantă a artei contemporane românești, Dumitru Șerban s-a născut în 1948 în Gura Ialomiței. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, a avut o carieră didactică remarcabilă la Universitatea de Vest din Timișoara, unde a fost decan timp de aproape două decenii. Membru și fost președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a expus în numeroase țări și a fost distins cu importante premii pentru sculptură monumentală.
Rudolf Kocsis- Sculptor și restaurator născut în 1963 la Arad, Rudolf Kocsis este absolvent al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, specializarea sculptură-restaurare. Membru al UAP – filiala Arad și cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara, și-a susținut doctoratul în Arte Vizuale la Universitatea din Pécs. Este autorul a numeroase lucrări monumentale amplasate în spații publice din România, Ungaria și Slovacia, contribuind activ la modelarea peisajului urban prin artă contemporană.

Realizatorii expoziției, alături de ICR Seghedin, sunt Tiberiu Boca și Révész Tamás. Autoguvernarea de Naționalitate Română din Seghedin, Casa Culturală și Comunitară a Românilor din Ungaria, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, respectiv Asociația Culturală a românilor din Seghedin sunt partenerii Filialei din Seghedin a Institutului Cultural Român de la Budapesta în realizarea acestui proiect.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 8 decembrie 2025 – 15 februarie 2026, în zilele marți-vineri, între orele 10:00 – 15:00. În perioada sărbătorilor expoziția va fi închisă. Este posibilă vizitarea expoziției și în afara orelor de mai sus, prin programare prealabilă, la adresa szeged@icr.ro.