Institutul Cultural Român de la Budapesta a oferit continuitate seriilor de expoziții dedicate artelor vizuale din România, printr-un proiect în care au fost prezentate lucrările realizate în cadrul unor rezidențe pentru tineri artiști și creatori, fiecare dintre aceștia abordând teme ale patrimoniul local.
Expoziția ARTECH – Arts, Rediscovery, Traditions, Eclectic, Contemporary, Heritage, organizată în parteneriat cu Fundația Transilvania Trust, a fost deschisă în sălile de expoziții ale Filialei Seghedin a ICR Budapesta, fiind primul eveniment de acest gen, ce a prezentat opere și instalații artistice realizate și inspirate de contextul multicultural al identității europene.
Vernisajul expoziției a avut loc în 8 decembrie şi s-a bucurat de prezența și prezentarea doamnei Adela Luiza Avram, director executiv al Fundației Transilvania Trust.
La această prezentare a luat parte și doamna Eke Zsuzsánna, istoric de artă, care a vorbit despre modul în care tinerii artiști și meșteri din diferite medii culturale s-au reunit în cadrul rezidențelor, într-un spațiu neconvențional, cu scopul de a împărtăși și îmbogăți experiența lor artistică și profesională.
Expoziţia a pus în evidență o îndelungată investigație estetică, cu scopul de a dezvolta și promova patrimoniul european și diversitatea culturală prin practici trans-sectoriale și inovatoare, prin utilizarea noilor tehnologii în design pentru zone de patrimoniu construit.