Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va organiza, în data de 17 decembrie 2025, de la ora 17:00, conferința „Moștenirea spirituală a Rabinului Zvi Guttman” la Centrul comunitar „Beit Yaakov Yosef” din Tel Aviv.
Povestea Rabinului Zvi Guttman este una dintre cele mai impresionante mărturii despre Rebeliunea Legionară din ianuarie 1941. Cei mai mari dintre cei cinci copii ai săi, Iancu și Iosif, au fost schingiuiți, umiliți și uciși cu cruzime în Pădurea Jilava. Tatăl a scăpat ca prin minune de gloanțele criminale. Familia rămasă în viață s-a stabilit la Tel Aviv unde a fondat o sinagogă dedicată celor proveniți din România, care funcționează și azi.
Conferința se referă la activitatea marelui rabin în România, dar și la reconstrucția unei familii care, în pofida tragediei trăite în România acelor vremuri, a rămas profund atașată tradiției românești, limbii și culturii române.
Evenimentul, organizat în parteneriat cu AMIR (Organizația Israelienilor Originari din România), se va deschide și cu aprinderea simbolică a lumânărilor de Hanuca – sărbătoare a luminii, aflată în preajma Crăciunului.
Vorbitori:
1. Rabinul Elhanan Guttman, nepot al Rabinului Zvi Guttman – va prezenta moștenirea rabinică a bunicului său;
2. Nadia Zeldes (nepoata Rabinului Zvi Guttman, fiica Havei Haas, cercetător in domeniul medicinei și medic, și a antropologului Nico Haas) este cercetător în domeniul istoriei, specializat în istoria evreilor italieni. Ea va vorbi despre scrisorile și vederile trimise în 1960 de Rabinul Zvi Guttman părinților săi, care se aflau în Israel. De asemenea, se va referi la cartea despre familie a mamei sale, recent decedată, Hava Haas;
3. Shirley Weiser va vorbi despre tatăl ei, Yitzhak Guttman Ben Zvi, inginer, personalitate în domeniul aeronauticii în Israel, fiul regretatului Rabin Zvi Guttman. Shirley a terminat dreptul și biotehnologia, fiind specializată în domeniul proprietății intelectuale.
Frații Hava Haas și Itzhak Guttman Ben-Zvi fac în cărțile lor – My life in images și Adevăruri tăinuite - Mărturiile unui fiu de rabin – câte o incursiune în viața zbuciumată a familiei lor, cea care a dat o dinastie rabinică. Marcați de tragedia fraților mai mari uciși în timpul Rebeliunii Legionare, ei au făcut de-a lungul vieții un demers intelectual în sensul înțelegerii realităților arealului românesc și israelian. Hava Haas, medic reputat și cercetător în domeniul medicinei, si Itzhak, inginer recunoscut în domeniul aeronauticii, abordează în mod cu totul diferit evoluția lor familială. Figura patriarhală a tatălui lor, Rabinul Zvi Guttman, cel pe care nu l-au atins, în mod miraculos, gloanțele trase în pădurea Jilava de bandele legionare, reprezintă seva înțelepciunii și evoluției lor profesionale și personale.