1989 – Înainte şi după în cinematografia română

Accademia di Romania din Roma organizează între 16 şi 18 noiembrie 2009, festivalul de film "1989 – prima e dopo nella cinematografia romena", ce urmează a se desfăşura la Cinematograful Nuovo Olimpia din Roma.

Fatidicul an 1989 va putea fi reanalizat, în multiplele sale faţete, prin ochii noii generaţii de regizori români: colaps al unui sistem (ca în Hârtia va fi albastră a lui Radu Muntean sau în Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii a lui Catalin Mitulescu), moment de trezire a conştiinţelor (precum în cele două documentare ale lui Alexandru Solomon, Marele jaf comunist şi Război pe calea undelor, şi, chiar mai pregnant, în Amintiri din epoca de aur şi 4 luni 3 săptămâni 2 zile a lui Cristian Mungiu), început şi chiar leitmotiv al noilor timpuri (precum în California Dreamin' a lui Cristian Nemescu şi în A fost sau n-a fost a lui Corneliu Porumboiu).

Festivalul va fi inaugurat de doamna Veronica Lazar, actriţă de teatru şi cinema, preşedinta fundaţiei culturale Itaro Arte, a cărei prezentare va fi ilustrată de scurtmetrajul Să facem totul!, realizat de Stefan Gladin cu materiale din arhiva Sahia Film, în 1991. Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile. În anexă programul detaliat al manifestării.