VARȘOVIA. Ziua Internațională a Traducătorului la Teatrul Nowy

Și în acest an EUNIC Varșovia (Asociația Institutelor Culturale ale Statelor Uniunii Europene), Reprezentanța Comisiei Europene în Polonia și Asociația Traducătorilor Literari din Polonia organizează împreună Ziua Internațională a Traducătorului. Gazda din 2021 va fi Teatrul Nowy din Varșovia. Ziua Internațională a Traducătorului este sărbătorită anual, în întreaga lume, la data de 30 septembrie, de ziua Sf. Ieronim, autorul primei traduceri în latină a Bibliei și patronul tuturor traducătorilor.

Programul varșovian din acest an permite forme diverse de participare la festivități: în afara evenimentelor de la Teatrul Nowy. Vor fi accesibile și transmisiuni online, precum și un film video.

În perioada 12-30 septembrie, în librăriile varșoviene se derulează campania de postere cu titlul „Świecimy przekładem” / „Strălucim prin exemplu”, dedicată muncii traducătorilor și organizată împreună cu Săptămâna Varșoviană a Librăriilor și Anticariatelor.

În 30 septembrie, la ora 20.00, are loc premiera online a filmului „Spacerkiem po przekładzie”/„La plimbare, în căutarea traducerilor” – înregistrarea plimbării literare cu participarea lui Jerzy Jarniewicz și PiotrPaziński, traducători, specialiști în traductologie, autori care în prezența camerelor de filmat și a ascultătorilor au străbătut parcul varșovian Skaryszewski, discutând despre calitățile și provocărilr traducerilor indirecte, cu referiri la limbile chineză, irlandeză și idiș.

Informații suplimentare și link-ul transmisiunii se regăsesc pe pagina www.stl.org.pl și pe Facebook, (https://www.facebook.com/StowarzyszenieTlumaczyLiteratury).

În weekend-ul 2-3 octombrie 2021, la Teatrul Nowy, are loc un minimaraton de discuții despre munca traducătorilor și colaborarea lor cu redactorii. Sâmbătă, 2 octombrie, vor avea loc întâlnirile Traducătorii despre redactori și Redactorii despre traducători, în care vom afla povești electrizante despre munca în comun, uneori dificilă, alteori inspiratoare, dar și întâmplări amuzante și legende din spațiul public. Duminică, 3 octombrie, ne întoarcem în trecut, vorbim despre valul necontrolat al traducerilor despre orice, făcute (adesea) de persoane oarecare, despre lupta pentru profesionalism și drepturile de autor: Sălbaticii ani ’90. Traducătorii literari într-o nouă realitate, iar la desert vom servi Gustul cuvintelor. Bucătăria în traducere.

Invitatul Institutului Cultural Român în proiect este Jakub Kornhauser care, în data de 2 octombrie, între orele 15-18.00, la Teatrul Nowy, va participa la discuția „Traducători despre redactori” alături de Dorota Anna Kamińska, Agata Kozak și moderatoarea Dorota Konowrocka-Sawa.

Jakub Kornhauser este traducător și poet, teoretician și istoric literar, un redutabil specialist în Avangarda românească. A tradus din Gellu Naum, Gherasim Luca, Ilarie Voronca și Geo Bogza. Începând din 2018 pregătește seria de avangardă Wunderkamera la Editura Institutului Mikołowski - primele trei volume apărute îi aparțin lui Gherasim Luca (Vampirul pasiv și alte proze, Cleptoobiectul și alte povestiri) și Gellu Naum (Vasco da Gamma și alte versuri) . Este autorul a cinci volume de poezii și al mai multor monografii și lucrări teoretice, printre care Statutul obiectelor în poezia suprarealismului european (2015), Cerneala surdă. Antologia manifestelor de avangardă central-europene (2014). Jakub Kornhauser este conferențiar universitar la Catedra de Filologie Romanică și la Catedra de Antropologie Literară din cadrul Universității Jagiellone din Cracovia. Este redactor-coordonator al seriei de literatură română al prestigioasei edituri Universitas de la Cracovia și al revistei Romanica Cracoviensia. În 2017, împreună cu Joanna Kornaś-Warwas a tradus din limba română antologia Falsul Dimitrie, de Dumitru Crudu, finalistă în 2018 laPremiul „Poetul European al Libertății”.

Organizatori:

EUNIC Varșovia: Forumul Cultural Austriac, Reprezentanța Generală Wallonie-Bruxelles de la Varșovia, Institutul Cultural Bulgar, Centrul Ceh, Ambasada Republicii Cehe, Institutul Francez din Polonia, Institutul Cervantes, Ambasada Irlandei, Centrul Lituanian de pe lângă Ambasada Republicii Lituaniene, Goethe-Institut, Institutul Camões, Institutul Cultural Român de la Varșovia, Institutul Cultural Italian, Asociația Traducătorilor Literari, Reprezentanța Comisiei Europene în Polonia, Teatrul Nowy din Varșovia

PROGRAM

12–30 septembrie 2021

Strălucim prin exemplu, campanie de afișe în librăriile varșoviene

30 septembrie 2021, ora 20.00

Premiera online La plimbare, în căutarea traducerilor. Jerzy Jarniewicz (traducător și scriitor, limba engleză) și Piotr Paziński (traducător și scriitor, limbile engleză, ebraică) discută despre traducerile indirecte (www.stl.org.pl și www.facebook.com/StowarzyszenieTlumaczyLiteratury)

2–3 octombrie 2021

Strălucim prin exemplu, discuție live cu transmisiune online. Teatrul Nowy din Varșovia, ul. Madalińskiego 10/16, intrare liberă

Sâmbătă, 2 octombrie 2021, orele 15.00–18.00

- Traducători despre redactori Invitați: Dorota Anna Kamińska (traducătoare și redactoare, limba cehă), Agata Kozak (traducătoare și redactoare, limba franceză), Jakub Kornhauser (traducător și redactor, limbile română, franceză, sârbă, croată). Moderatoare: Dorota Konowrocka-Sawa (traducătoare, limba engleză)

- Redactori despre traducătoriInvitați: Kamila Buchalska (redactoare), Dominika Cieśla-Szymańska (redactoare și traducătoare, limba engleză), Piotr Chojnacki (redactor și traducător, limba engleză). Moderatoare: Anna Klingofer-Szostakowska (traducătoare, limbile engleză și ebraică)

Duminică, 3 octombrie 2021, orele 15.00–18.00

- Sălbaticii ani ’90. Traducătorii literari într-o nouă realitate Invitați: Paulina Braiter (traducătoare, limba engleză), Ewa Penksyk-Kluczkowska (redactoare și traducătoare, limba engleză), Stanisław Kroszczyński (traducător, limbile franceză și engleză), Zofia Stanisławska (traducătoare, limba portugheză). Moderator: Adam Pluszka (redactor, traducător, limba engleză)

- Gustul cuvintelor. Bucătăria în traducere Invitați: Agata Teperek (traducătoare, limba suedeză), Paulina Ciucka (traducătoare, limba lituaniană), Tessa Capponi-Borawska (autorea unei publicații despre istoria bucătăriei și cultura alimentației)
Moderatoare: Natalia Mętrak-Ruda (traducătoare, limba italiană)

Link-uri transmisiune (2-3.10.2021):

https://nowyteatr.org

www.facebook.com/events/262717845702973/