„Eu am părăsit Sighetul, dar Sighetul nu m-a părăsit. Dacă mergeți acolo, nu veți (mai) găsi orașul copilăriei mele – un orășel evreiesc cu o comunitate de 13 000 de evrei dintr-un total de 20-22 000 de locuitori, unde stilul de viață evreiesc a fost odată prezent. [...] Dacă mergeți la Sighet, nu uitați, vă rog, tăcerea (n.r. unei comunități dispărute).” Acesta este îndemnul lui Elie Wiesel, atât de actual după decenii, într-un mesaj difuzat în cadrul evenimentului organizat de ICR Tel Aviv, în colaborare cu Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș, în data de 25 ianuarie 2023, pentru a marca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Manifestarea a fost dedicată vieții, personalității și moștenirii celebrului scriitor Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului, decorat cu Premiul Nobel pentru Pace. Wiesel s-a născut în 1928, la Sighetu Marmației, într-o familie de evrei hasidici și care în anul 1944 a fost deportat, împreună cu împreună cu alți peste 15 000 de evrei din Sighet și din împrejurimi, la Auschwitz și mai târziu la Buchenwald. Elie Wiesel a supraviețuit condițiilor din lagărele de concentrare cu misiunea asumată de a acționa ca un arhivar spiritual al Holocaustului: să spună povestea celor șase milioane de evrei dispăruți într-un așa fel încât lumea să nu uite.
Alina Marincean, curator la Casa Memorială „Elie Wiesel” din Sighetu Marmației, a prezentat detalii ale diferitelor etape specifice reamenajării acestui muzeu, afirmând că „datorită notorietății lui Elie Wiesel, Casa Memorială a devenit un loc important în peisajul muzeal și al caselor memoriale”. În prezentarea sa, intitulată De la istorie la poveste. Casa Memorială „Elie Wiesel” aceasta a vorbit despre influența comunității evreiești, documentată încă de la sfârșitul secolului XVII-lea, în geografia umană a Maramureșului și designul social al regiunii. Componenta evreiască din Sighet oferea, în perioada interbelică, o combinație surprinzătoare de erudiție și mistică evreiască, cu elemente de hasidism, pe de o parte, și un centru de cultură modernă, de cealaltă parte. Alina Marincean a subliniat rolul Sighetului ca unul dintre cele mai importante centre ale vieții spirituale evreiești, mărturie în acest sens fiind și numărul mare de tipografii (6) raportat la o populație de aproximativ 20 000 de oameni.
Seara a continuat cu intervenția E.S. Radu Ioanid, Ambasadorul României în Statul Israel, care a subliniat munca și implicarea Alinei Marincean în proiectul de restaurare a muzeului. Radu Ioanid, istoric al Holocaustului din România, a rememorat amintirile sale personale legate de Elie Wiesel, pe care l-a întâlnit în anul 1993, înainte de inaugurarea Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite, menționând că acesta și-ar fi dorit ca Muzeul să includă mai multe mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului. De asemenea, a apreciat pașii făcuți de România în perfectarea legislației pentru combaterea antisemitismului.
Evenimentul a continuat cu prezentarea istoricului Joel Rappel, fondator și director al Arhivei „Elie Wiesel” de la Universitatea din Boston, precum și editor al edițiilor în limba ebraică a cărților lui Elie Wiesel. Acesta a împărtășit cu publicului detalii despre personalitatea, căldura și umanitatea lui Elie Wiesel și, vorbind despre importanța conservării memoriei evreilor din România care au pierit în timpul Holocaustului, a pledat pentru o mobilizare mai activă a organizațiilor israeliene ce reunesc evreii originari din România în vederea unui vizibilități sporite în cadrul Muzeului Yad Vashem.
Seara s-a încheiat cu intervenția istoricului Raphael Vago, profesor la Universitatea Tel Aviv și membru, alături de E.S. Radu Ioanid, în Comisia „Eli Wiesel”, pe baza raportului căreia Holocaustul din România a fost recunoscut oficial. Acesta a oferit un cadru istoric general, începând cu Dictatul de la Viena din 1940 ce prevedea cedarea Nordului Transilvaniei către Ungaria horthyste, teritoriu în care locuiau, la acea vreme, aproximativ 165 000 de evrei, dintre care mare parte au fost ghetoizați și ulterior deportați în lagărele naziste. Făcând o analiză comparativă a regimurilor din România și Ungaria, Raphael Vago l-a menționat pe istoricul Randolph L. Braham, și a subliniat faptul că tragedia evreilor români din Regat a început mai devreme, odată cu pogromurile de la Iași, București, Dorohoi, continuând cu deportările în Transnistria, în timp ce deportarea populației evreiești de pe teritoriile controlate de regimul horthyst s-a desfășurat către finalul războiului, începând cu luna mai 1944.
