Precizări referitoare la volumul Cultură, democrație, modernizare

Cartea Cultură, democrație, modernizare de Andrei Marga cuprinde reflecții asupra culturii în relație cu democratizarea, modernizarea, dezvoltarea apartenenței europene, precum și decizii ale noii conduceri a Institutului Cultural Român cu privire la măsurile ce trebuie întreprinse de Institut pentru a-și realiza misiunea încredințată de lege.
Volumul a fost conceput ca o lucrare utilă celor care lucrează în Institutul Cultural Român și partenerilor instituției. Materialele incluse în volum sunt evident legate de acțiunile practice ale Institutului.

Cartea a fost publicată într-un tiraj de 500 de exemplare, fiind destinată rețelei complexe și ample de parteneri ai ICR. Lucrarea are și un vădit scop promoțional pentru instituție. De aceea, volumul nu are un preț de vânzare, ci doar unul de gestiune, valabil pentru orice material promoțional editat de ICR. Publicarea cărții are aprobarea forurilor de conducere ale ICR. Menționăm, de asemenea, că apariția volumului nu a implicat costuri pentru drepturi de autor.

Direcția Comunicare


Buletin Informativ nr. 4