Poezie românească în metroul belgian

Centrul Român de Informare de la Bruxelles duce poezia românească în metroul din capitala belgiană. Între 26 septembrie si 19 octombrie 2011, principalele staţii de metrou din Bruxelles vor găzdui o colecţie de poezii intitulată TRANSPOESIE. 21 de poezii din 21 de ţări europene, în 18 limbi diferite, vor fi afişate în versiunea lor originală, alături de traducerile în franceză şi flamandă.
Francoise Ledune, purtătoare de cuvânt a STIB/MIVB a declarat: Această colecţie poetică aduce un interesant nou concept la Bruxelles. Introducerea acestor poeme în staţiile de metrou conferă o nouă latură culturală fiecărei călătorii.

La invitaţia ICR, poetul Claudiu Komartin va participa la dezbaterea literară „TRANSPOESIE – Poezia şi spaţiul public", organizată pe 26 septembrie 2011, la Casa Internaţională a Literaturii PassaPorta. Alături de alte tinere voci literare din Belgia, Cehia, Danemarca, Marea Britanie, Olanda şi Spania, Claudiu Komartin va prezenta câteva dintre creaţiile sale şi va citi poemul Iubesc acel oraş, scris special pentru proiectul Transpoesie.

Proiectul TRANSPOESIE este o iniţiativă a EUNIC în Bruxelles, cu sprijinul tuturor institutele membre EUNIC, al STIB şi al Casei Internaţionale a Literaturii Passa Porta, care în parteneriat cu sistemul de transport în comun din Bruxelles (STIB/ MIVB), urmăresc să promoveze poezia europeană, studierea limbilor străine şi multilingvismul. TRANSPOESIE începe pe 26 septembrie, Ziua europeană a limbilor.

Institutul Cultural Român este un promotor al acţiunilor culturale în mediul european şi joacă un rol important şi în cadrul acestui proiect.

Călătorii care doresc să afle mai multe informaţii despre poeţi şi operele expuse sunt invitaţi să viziteze website-ul interactiv www.transpoesie.eu