NEW YORK. Galeriile de artă românești, prezentate publicului american

Sezonul II al proiectului „Scena artei româneşti în 8 tururi expoziţionale” debutează vineri, 9 octombrie, cu prezentarea galeriei de artă „Sector 1” din București.

Având in vedere succesul online al programului dedicat tururilor galeriilor româneşti, ICR New York continuă demersul de promovare a artelor vizuale, dedicat scenei contemporane de artă românească, prin prezentarea programelor artistice ale mai multor galerii importante din diferite oraşe din România. Mai exact, sezonul al doilea al seriei adaugă în portofoliul de prezentări încă 8 galerii româneşti, care vor fi invitate să prezinte publicului activitatea lor artistică, artiștii pe care îi reprezintă, proiectele în care sunt implicate, printr-un tur comentat al spaţiului expoziţional. Proiectul se desfășoară în perioada 9 octombrie – 27 noiembrie pe pagina oficială de facebook a ICRNY.

Proiectul, de tip „Walkthrough Gallery”, în care galeristul/curatorul va prezenta publicului un mic istoric al galeriei, principiile estetice care ghidează opțiunile curatoriale, portofoliul de artiști (cu exemplificare a practicii), expoziţia aflată în desfăşurare, constrângerile situaţiei actuale provocate de criza pandemică și reverberațiile ei, precum și planurile de viitor, se va desfășura sub forma unei video-prezentări.

Dacă în prima parte turul a cuprins 7 galerii: Jecza – Timişoara, Centrul de Interes – Cluj-Napoca, Sandwich – Bucureşti, Galeriile Carol – Bucureşti, Nicodim – București, Mobius – Bucureşti, Spaţiul de Artă Contemporană – Bucureşti, în acest nou sezon vor fi prezentate următoarele 8 galerii: Sector 1 Gallery (București)– 9 octombrie, Suprainfinit (București)– 16 octombrie, GAEP (București) – 23 octombrie, SENAT (București) – 30 octombrie, Kunstahalle Bega (Timișoara) – 6 noiembrie, Matca (Cluj) – 13 noiembrie, Anca Poterașu (București)– 20 noiembrie și Ivan Gallery (București) – 27 noiembrie.

În acest fel, ICRNY creează, în mediul online, o platformă pentru exprimarea artistică, atât pentru artiştii creatori, dar şi pentru cei care prezintă aceste forme de manifestare contemporană, și anume galeriile, în așa fel încât, atât publicul larg, cât și profesioniștii artelor vizuale să aibă acces la cât mai multe informaţii despre acest domeniu, care ar putea fi fructificate în vederea unor eventuale parteneriate internaționale.

Fiecare prezentare, cu o durată de aproximativ 10 minute, în limba engleză, va fi difuzată sub formă de „premieră” Facebook, și apoi reluată pe conturile de Instagram, Twitter și Youtube, ulterior arhivată, pentru a fi accesibilă și pe viitor, pe platforma rciusa.info. Capturile vor prezenta atât imagini ale galeriilor și lucrărilor, cât și declarații ale galeriștilor/curatorilor și ale unor artiști din portofoliile respective.