Meandre@ Cinemateca Românească

Redeschidem Cinemateca Românească cu Meandre (1967), unul dintre cele mai valoroase filme ale cinematografiei româneşti regizat de legendarul Mircea Săucan.

Cu un limbaj cinematografic ce a devansat cu mult momentul istoric în care a apărut, filmul prezintă două concepţii de viaţă diferite ale unor arhitecţi despre vocaţia lor. O înfruntare abstractă cu victime concrete: o soţie ce renunţă la bǎrbatul pe care îl iubeşte, un fiu care îşi pierde încrederea în sine şi în părinţi, pentru a se reconcilia în final cu tatăl său. Meandre se remarcă şi prin jocul excepţional al actorilor Mihai Pǎlǎdescu, Ernest Maftei, Margareta Pogonat şi Dan Nuţu.

Marginalizarea şi scandalul generate de premiera filmului au dus la cenzurarea şi apoi interzicerea sa de către partidul comunist. "Am fost în meandre toată viaţa. Numai în meandre. M-au dat afară, m-au exclus, m-au inclus, m-au descompus, m-au distrus" - povesteşte regizorul şi prozatorul Mircea Săucan în volumul Iuliei Blaga Fantasme şi adevăruri. O carte cu Mircea Săucan.

Trailerul filmului aici.

Proiectul Cinemateca Românească este realizat în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei din România (CNC).

România | 94 min | regizor: Mircea Săucan | cu: Ernest Maftei, Margareta Pogonat, Mihai Pǎlǎdescu, Dan Nuţu

Când: 20 septembrie 2012, 7pm; Unde: Institutul Cultural Român Londra.

Intrarea este liberă. Recomandăm ca rezervările să fie făcute din timp. Pentru confirmări, vă rugam contactaţi-ne la T: 0207 752 0134, E: office@icr-london.co.uk