scriitor, publicist, critic literar şi jurist
De origine evreiască, s-a convertit la religia creştină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, unde îşi va lua numele de fratele Nicolae, şi se va călugări după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii.
Între anii 1919-1929, în timp ce urma şcoala primară şi liceul Spiru Haret, i-a avut colegi pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Arşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, cu care a păstrat legătura pe tot parcursul vieţii. De altfel, în 1958, Nicolae Steinhardt a fost inclus în aşa-numitul „lotul Noica-Pillat", întâi ca martor, apoi condamnat de 13 ani de muncă silnică, sub acuzaţia de „crimă de uneltire contra ordinii sociale". Este supus rigorilor detenţiei din închisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud, până în august 1964, când este eliberat, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici. A figurat în dosarele Securităţii sub numele de cod "Ortodoxul" (în 1966) şi "Scriitorul" (din 1972 până în 1989).
Jurnalul fericirii (1972)
Nicolae Steinhardt a scris Jurnalul fericirii imediat după ce s-a convertit la religia ortodoxă. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl boteazã întru Iisus Hristos, pentru ca, imediat după eliberarea din detenţie, în 1964, la schitul bucureştean Dărvari, Nicolae Steinhardt să îşi desăvârşească botezul prin mirungere şi primirea sfintei împărtăşanii.
Jurnalul fericirii reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar, un jurnal al detenţiei şi un jurnal al fericirii de a fi creştin: detenţia şi creştinarea, cele două evenimente care au avut impactul decisiv în evoluţia spirituală a lui Nicu Steinhardt. Redactat la începutul anilor 70, această primă variantă - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscată de Securitate în 1972 şi îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenţii pe lângă Uniunea Scriitorilor din România. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 de pagini dactilografiate, care va fi confiscată în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din ţară, cartea circulând în samizdat printre intelectualii epocii, Jurnalul fericirii fiind difuzat în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă din Paris, de Monica Lovinescu, între 1988 şi 1989.
După anii de detenţie şi mai mult de 20 de ani de urmărire continuă, Nicolae Steinhardt mărturisea în 1989: „Tare mă supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereţii mele." Nicolae Steinhardt moare la spitalul din Baia-Mare pe 30 martie 1989 şi este înmormântat lângă mănăstirea Rohia, unde a fost călugăr.
„Apreciere cu privire la lucrarea Jurnalul fericirii de Steinhardt Nicu Aurel semnată de Nicu Steinhardt.
Lucrarea reprezintă rememorarea efectivă a detenţiunii de aproape cinci ani pe care autorul a suferit-o între 1960-1964. Se împletesc de fapt trei fire narative: primul este descrierea propriu-zisă a detenţiei, a anchetei, a procesului; cel de-al doilea este reamintirea unor episoade din tinereţe sau dinainte de a fi arestat; al treilea fir narativ, la fel de important ca şi primele două, descrie procesul de convertire religioasă, de trecere la un ortodoxism fervent al autorului.
De la început trebuie spus că autorul nu face nici un secret, ci dimpotrivă declară limpede lipsa oricărei aderenţe şi simpatii faţă de comunism. Din această perspectivă descrie arestarea şi sentinţa ca fiind abuzuri grosolane, iar condiţiile din diferite penitenciare (Jilava, Gherla, Aiud) ca fiind „infernale", inchizitoriale, „de coşmar". (...)
Sunt amintite admirativ unele notorii nume de scriitori anticomunişti precum George Orwel sau Al. Soljeniţîn.
Pe linia comentariului religios, putem afirma că lucrarea lui Steinhardt N. face apologia ortodoxiei, văzută ca unica posibilitate a sufletului uman (de evadare) din infernul persecuţiilor politice. (...) Toate aceste caracteristici ale lucrării şi mai ales atitudinea de mărturisită respingere a ideologiei comuniste exclud orice posibilitate de a considera oportună publicarea ei în ţara noastră. De asemenea, dacă ar fi dată în vreun fel publicităţii peste hotare, lucrarea ar dăuna politicii şi propagandei noastre, precum şi memoriei unora dintre cei prezentaţi de autor în lucrare." (ACNSAS – Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fond informativ, dosar nr. 207, volumul 6, f. 249 / Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii 1959 – 1989, Editura Nemira, 2005)
Surse:
Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii 1959 – 1989, Editura Nemira, 2005
http://nicolaesteinhardt.wordpress.com/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Steinhardt
