Institutul Cultural Român de la Stockholm
26 octombrie 2010 - 18 februarie 2011
Index
26 octombrie 2010 - 19 decembrie 2010
Vernisaj marţi 26 octombrie! orele 17 - 20 la ICR Stockholm, Skeppsbron 20 orele 18 – 21 la Index, Kungsbro strand 19
Ora 18 Discuţie la ICR Stockholm Participanţi: Matei Bejenaru, Helena Holmberg şi Saskia Holmqvist Moderator: Niclas Östlind
Artiştii participanţi: Matei Bejenaru (România), Geta Brătescu (România), Claire Fontaine (Franţa), Kajsa Dahlberg (Suedia), Saskia Holmkvist (Suedia), Ken Jacobs (SUA), Björn Lövin (Suedia), Maria Ruido (Spania), Jiri Skala (Cehia), Tamas St.Auby (Ungaria), Rasa Todosijevic (Serbia) şi Claudia Ulisses (Portugalia) Curator: Helena Holmberg
Proiectul cuprinde, pe lângă expoziţia de la ICR Stockholm şi Index, şi un program de seminarii găzduit de Iaspis, curatoriat de Michele Masucci, Cecilia Widenheim şi Jonatan Habib Engqvist, realizat în colaborare cu BAC. O altă parte integrantă a proiectului constă într-un program de filme ce va rula la Moderna Museet (Muzeul de Artă Contemporană). Selecţia filmelor a fost realizată de Adina Brădeanu, Trond Lundemo, Patrick Vonderau şi Helena Holmberg. În plus, proiectul va include o serie de evenimente tematice organizate la ICR Stockholm şi Index. Mai multe informaţii despre diversele programe vor fi publicate ulterior pe site. Vizitează şi www.xposeptember.se pentru mai multe informaţii.
Image at Work este o expoziţie despre muncă, având la bază percepţia muncii ca activitate esenţială a omului şi ca punct de pornire pentru modul în care acesta îşi organizează existenţa.
Lucrările incluse în expoziţie analizează modificările în structura şi condiţiile de muncă actuale, activităţile de natură creativă şi felul în care munca poate fi reprezentată în imagini. Expoziţia vorbeşte totodată despre modul în care imaginea lucrează asupra privitorului, prin acele procese generatoare de semnificaţii ce creează context şi potenţial critic într-o lucrare de artă.
Munca este o noţiune care, asemenea altor noţiuni cu sensuri largi şi greu de definit, oferă multiple posibilităţi de interpretare în funcţie de încărcătura ideologică a contextului în care o analizăm. Astfel, munca poate fi în egală măsură depreciată şi supraevaluată. În funcţie de context, munca este sinonimă cu munca remunerată, opresiunea, sclavia şi monotonia vieţii cotidiene, precum şi cu identitatea, cariera, împlinirea, încununarea unei vieţi.
Percepţia asupra muncii şi asupra condiţiilor în care aceasta se exercită influenţează relaţiile interpersonale, structurile economice şi politice, planificarea urbană, politica egalităţii între sexe şi strategia culturală. Posibilităţile de interpretare a conceptului de muncă sunt infinite.
Expoziţia nu îşi propune să abordeze toate aceste aspecte, ci alege în acest context o perspectivă diferită – perceperea muncii ca pe o activitate care structurează universul fiecăruia, trasează graniţe şi defineşte individul, societatea, spaţiul, oraşul.
Image at Work este un proiect iniţiat de Xposeptember şi realizat în colaborare cu BAC, Iaspis, Index – The Swedish Contemporary Art Foundation, Moderna Museet şi ICR Stockholm.
Proiectul a fost posibil cu sprijinul Kulturrådet, Stockholms Stad şi Stockholms Läns Landsting.
Institutul Cultural Român de la Stockholm Skeppsbron 20, Stockholm
Tel: 08- 20 76 00
info@rkis.se
www.rkis.se
Program cu publicul: L-V 10-17
Index - The Swedish Contemporary Art Foundation
Kungsbro strand 19, Stockholm
Tel: 08 5021 98 38
index@algonet.se
www.indexfoundation.se
Program cu publicul: Ma-V 12-16, S-D 12-17
Credite imagini:
Matei Bejenaru, "M3-Work", serie de fotografii, 2010
Ken Jacobs, cadru din "Capitalism: Child Labor", film, 2006
Maria Ruido, cadru din "Amphibious Fictions", 2005
Claudia Ulisses, cadru din "Utopia. Mod. 273/99", 1999
Jiri Skala, "Two Families of Objects", serie de fotografii, 2007
Geta Brădescu, "Accident. Serie de 4 desene", 1994