Goodbye Ceausescu: o altă privire asupra României de azi cu Romain Dutter, creator de benzi desenate

ICR Paris susține deplasarea la Brașov, București și Timișoara a lui Romain Dutter, autor de benzi desenate, invitat de Institutul Francez din România în cadrul unui turneu editorial în țara noastră, în care își va prezenta volumul de bandă desenată semnată alături de BouqéGoodbye Ceausescu, care apare la editura Art.

Romain Dutter va avea întâlniri cu publicul la Timișoara, luni 10 octombrie, la librăria La Două Bufnițe, iar în București va participa la dezbateri pe marginea cărții sale, miercuri 12 octombrie și joi 13 octombrie, la libraria Kyralina. În 14 și 15 octombrie, autorul va fi prezent la Festivalul de benzi desenate de la Brașov, organizat de Muzeul de istorie din același oraș, pentru întâlniri cu publicul și sesiuni de autografe.

La apariția sa în librăriile franceze, banda desenată Goodbye Ceaușescu a fost salutată de toate publicațiile importante de gen din Hexagon: televiziunile franceze i-au acordat spații extinse în emisiunile de specialitate iar editorul, Steinkis, a reeditat albumul aproape imediat (2021 și 2022). Mai mult, Goodbye Ceausescu a fost una dintre cărțile care s-au epuizat în prima zi a Festivalului de Carte de la Paris de la standul României (organizat de ICR Paris și Cenac).

Synopsis album: România, 25 decembrie 1989. Lumea asista, șocată, la procesul și la execuția cuplului Ceaușescu - retransmis în direct la televiziune - evenimente care au marcat de fapt finalul unuia dintre cele mai tiranice regimuri comuniste. Având aceste imagini imprimate pe retină, Romain dorește să înțeleagă, să descopere chipul acestei țări atât de apropiate și totuși atât de îndepărtate. După treizeci de ani, pleacă într-un road-trip pasionant, în același timp cu cititorii săi, având ca leit-motiv o singură întrebare: " Ce înseamnă să trăiești într-o țară comunistă? ". El descoperă astfel un chip al României diferit de clișeele care circulă în jurul său. Istorie, folclor, politică, religie, Dracula. Goodbye Ceausescu nu ocolește niciun subiect, fiind o mărturie pasionantă și entuziastă a unei epoci descrise cu umor și detașare.

Coordonator cultural în cadrul Inchisorii din Fresnes, Romain Dutter scrie în paralel scenarii pentru documentare (Latin Street Revolucion, în coproducție cu canalul de televiziune France Ô) dar și scenarii de bandă desenată BD: Goodbye Ceausescuși Symphonie carcérale.Închisoarea în care lucrează este una dintre cele mai mari și mai cunoscute din Franța. El povestește, în benzile lui desenate, cu umor și într-un stil direct, felul în care munca sa cotidiană permite persoanelor închise să intre în contact cu cultura prin cărți și prin concerte organizate în centrul de detenție.

Programul evenimentelor:

Luni 10 octombrie , ora 19h, Timișoara

- dezbatere și întâlnire cu publicul la librăria Două Bufnițe

Miercuri 12 octombrie București

- dezbatere cu Romain Dutter și ilustratorul de BD Gaël Henry la Institut français și la librăria Kyralina

Joi 13 octombrie București

- dezbatere pornind de la benzile sale desenate cu tema "Reprezentarea comunismului în BD", la librăria Kyralina

Vineri 14 octombrie Brașov

- Festivalul benzilor desenate de la Brașov - întâlnire cu publicul, în cadrul unei dezbateri moderate de Dodo Niță, specialist al benzii desenate

Sâmbătă 15 octombrie Brașov

- Festivalul benzilor desenate de la Brașov - sesiune de autografe