Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“ - Premii acordate de ICR pentru contribuţie deosebită la răspândirea şi promovarea literaturii române

În perioada 11 – 16 iunie 2009 s-a desfăşurat la Neptun şi Mangalia cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură", eveniment organizat de Uniunea Scriitorilor în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Primăria Municipiului Mangalia şi Institutul Polonez. Tema acestei ediţii a fost "Literatura şi politicul – cât respectăm, cât criticăm".
Marele Premiu Ovidius, acordat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, i-a fost decernat scriitorului Peter Esterhazy. Premiul Festivalului, acordat unui tânăr scriitor de Primăria Municipiului Mangalia i-a revenit scriitorului american Joey Goebel. Editura Curtea Veche a fost distinsă cu premiul pentru o apariţie editorială importantă, înmânat de ministrul Theodor Paleologu din partea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
În cadrul Galei Festivalului, Institutul Cultural Român a acordat trei premii pentru contribuţie deosebită în răspândirea şi promovarea literaturii române prin intermediul traducerilor. Distincţiile au fost primite de Sean Cotter (SUA), Kiril Kovaldji (Rusia) şi Omar Lara (Chile).
Sean Cotter
este traducător, poet şi profesor de literatură şi traductologie la University of Texas at Dallas. Între cele şapte traduceri din limba română pe care le-a publicat figurează volume semnate de Nichita Danilov, Nicolae Ţone, Liliana Ursu.
Kiril Kovaldji, poet, eseist, romancier, critic literar şi traducător originar din Basarabia, este membru al PEN Club Rusia. A realizat un număr important de traduceri din poezia românească, de la Mihai Eminescu la Mircea Dinescu. Propriile sale lucrări au fost traduse în mai multe limbi.
Important poet, traducător şi editor chilian, Omar Lara s-a refugiat, în perioada dictaturii din ţara sa, în România, unde a învăţat limba română şi a tradus din mari poeţi, precum Mihai Eminescu, Iona Barbu, Marin Sorescu, precum şi folclor. La revenirea din exil a continuat să promoveze literatura română. Printre proiectele sale se numără realizarea şi difuzarea în America Latină a unei antologii de poezie contemporană românească.