Festivalul Internațional de Caricatură de la Haifa, ediția a 19-a. Expoziție la Haifa Auditorium, 20-28.09.2013. Expoziție la Centrul Cultural Castra, 16.09-06.10.2013

A XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Caricatură de la Haifa reunește sub titlul „Turism, vacanță, recreere, sporturi extreme” lucrări realizate de caricaturiști din întreaga lume, selecționate în urma unui concurs desfășurat în vara acestui an.
La această ediție, caricaturistul român Pavel Constantin a primit Premiul Special acordat de juriul festivalului, în colaborare cu Asociația de Turism din Haifa. Festivitatea de premiere a avut loc în data de 28 septembrie orele 18.30, la Haifa Auditorium, în prezența lui Yona Yahav, primarului orașului Haifa.
Pavel Constantin este membru al Federației Internaționale a Caricaturiștior (FECO) și colaborator la numeroase publicații din România și din străinătate; a participat la numeroase expoziții de caricatură din țară și din străinătate, fiind recompensat cu diferite premii și distincții: Premiul Hidezo Kondo (Tokyo); premiul I la Montreal, Seoul, Shanghai, Barcelona, Wolffsurg, Barakaldo, Vianden.
Expoziția poate fi vizionată în perioada 20 – 28 septembrie 2013, la Haifa Auditorium (B-dul Hanassi nr.138) zilnic între orele 10.00 – 22.00 și în perioada 16 septembrie – 6 octombrie 2013, la Centrul Cultural Castra (Str. Moshe Fliman nr. 8, etaj 1) duminică - joi, orele 10.00 – 22.00 și vineri, orele 10.00 – 15.00.