Eveniment dedicat scriitorului Mircea Cărtărescu la Roma

Eveniment dedicat scriitorului Mircea Cartarescu la Roma

 O nouă ediție a întâlnirilor I MERCOLEDÌ LETTERARI”

dedicată scriitoruluiMircea Cărtărescu

Începând cu toamna anului 2018 Accademia di Romania in Roma a inițiat programul „I Mercoledì Letterari”, care și-a propus să prezinte și să promoveze opere ale scriitorilor români recent traduse și publicate la edituri din Italia, precum șicărțile unor autori italieni care abordează teme legate de cultura română. Astfel, miercuri, 9 decembrie 2020, ora 18:30, Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu Editura Voland din Roma și cu Patronajl Ambasadei României în Italia, va prezenta online pe pagina de Facebook a instituției: https://www.facebook.com/AccademiaDiRomania/, o nouă ediție a întâlnirilor literare„Mercoledì Letterari” – ediție dedicată scriitorului Mircea Cărtărescu.

Cu această ocazie va fi prezentat volumul Levantul de Mircea Cărtărescu (2019, Voland) publicată în traducere italiană la cunoscuta editură Voland din Roma, în traducerea Prof. Bruno Mazzoni. La lansarea volumului, alături de reputatul traducător, vor participa scriitorul italian Vanni Santoni și criticul literar Filippo La Porta. Evenimentul este susținut de Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania in Roma.


***

MIRCEA CĂRTĂRESCUs-a născut pe 1 iunie 1956, în București. A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultății de Litere a Universității din București. Este poet, prozator, eseist, critic literar și publicist. A publicat următoarele volume la editura Cartea Românească din București: Faruri, vitrine, fotografii, poeme (1980), Poeme de amor (1982), Totul, poeme (1984), Visul (în edițiile următoare Nostalgia), povestiri (1989 și la editura Humanitas în 1993), Levantul, poem epic (1990 și la editura Humanitas în 1998); la editura Litera din București: Visul chimeric, studiu critic (1991 și la editura Humanitas în 2011), la Editura Burmar din Timișoara: Cincizeci de sonete, poeme (2003) și la Editura Humanitas din București: Travesti, roman (1994 - a devenit roman grafic în limba franceză), Dragostea, poeme (1994), Orbitor. Aripa stângă, roman (1996), Dublu CD, poeme (1998), Postmodernismul românesc, studiu critic (1999), Jurnal I (2001), Orbitor. Corpul, roman (2002), Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii (2002), Pururi tânăr, înfășurat în pixeli, publicistică (2003), Parfumul aspru al ficțiunii, audiobook (2003), Plurivers vol. I și II, poeme (2003), De ce iubim femeile, povestiri și audiobook (2004), Baroane! (2005), Jurnal II (2005), Orbitor. Aripa dreaptă, roman (2007), Dublu album (2009), Nimic(2010), Frumoasele străine, povestiri (2010), Zen. Jurnal 2004–2010(2011), Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică și proză (2012), Fata de la marginea vieţii, povestiri alese (2014), Poezia(2015), Solenoid, roman (2015), Peisaj după isterie(2017), Știutorii. Trei povestiri din Orbitor (2017), Un om care scrie. Jurnal 2011–2017 (2018), Melancolia (2019), Creionul de tâmplărie, ebook (2020) și Nu striga niciodată ajutor, poeme (2020)

Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă, catalană. Cărțile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România și din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociația Scriitorilor din București, Asociația Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internațional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internațional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internațional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărții pentru înțelegere europeană al orașului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017), Premio Formentor de las Letras (2018).

Prof. univ. dr. BRUNO MAZZONI  (n.1946, Napoli) este unul dintre cei mai importanţi traducători din română în italiană, printre autori numărându-se Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Herta Müller, Max Blecher, Denisa Comănescu. Și-a manifestat interesul pentru cultura română încă din anii studenției, la Universitatea „Federico II“ din Napoli, când, după ce a primit o bursă în România, a ales un subiect legat de ideologia lingvistico-literară și mișcare politică la Școala Ardeleană pentru lucrarea de diplomă. Ulterior, a urmat studii doctorale în România, sub îndrumarea prof. univ. Iorgu Iordan. A fost lector de limba italiană la Universitatea din București și conferențiar la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Este autor al unor studii dedicate lui Tudor Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stănescu, dar și al unui volum despre inscripțiile din Cimitirul de la Săpânța, „Le iscrizioni parlanti del cimitero di Săpânţa” (Edizioni Ets, 1999). În 2003, a primit Premiul național pentru traducere din partea Ministerului pentru Bunurile culturale al Italiei. Este Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara și al Universității București.

FILIPPO LA PORTA este eseist, jurnalist și critic literar de prestigiu. A publicat numeroase volume de critică și eseistică literară, printre care LA nuova narrativa italiana. Travestimenti di fine secolo (Bollati Boringhieri, 1994), Dizionario della critica militante. Letteratura e mondo contemporaneo(cu Giuseppe Leonelli, Bompiani 2007), Poesia come esperienza. Una formazione nei versi (Fazi Editore, 2012), etc.

VANNI SANTONI este un scriitor italian din tânăra generație, de notorietate și de largă apreciere în Peninsulă, care activează și ca jurnalist cultural în cele mai cunoscute reviste din Italia. A publicat mai multe romane la edituri de prestigiu precum Feltrinelli, Laterza, Mondadori, fiind candidat la Premiul Strega in 2020; este unul dintre promotorii literaturii corale; a publicat și un volum de eseuri, La scrittura non si insegna (minimum fax, 2013). Scrie articole culturale și interviuri în „Corriere della Sera”. În 2016 publicat un amplu interviu al scriitorului Mircea Cărtărescu în ”Lettura” suplimentul literar al celui mai prestigios ziar italian


COMUNICAT DE PRESĂ COMUNICATO STAMPA