Emil Petru Raţiu, distins cărturar amintit în revista „Orizonturi culturale italo-române”

Numărul dublu de vară, iulie-august, al revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române” se deschide cu o amplă evocare a lui Emil Petru Raţiu (16 decembrie 1935, Chişinău – 10 iunie 2022, Roma), intelectual militant, medic-scriitor stabilit în Italia, la Roma, din 1969. Lasă în urmă numeroase lucrări de istorie și filologie în limbile română, italiană și franceză. De numele său se leagă o susţinută şi constantă activitate în slujba istro-românilor, prin Asociaţia „Andrei Glavina” pe care a fondat-o în 1994 la Triest. În memoria distinsului cărturar, revista aduce în atenţie interviul din 2012 realizat de Afrodita Cionchin, în care acesta vorbeşte despre situaţia istro-românilor la început de mileniu trei şi cum poate fi dusă mai departe cauza şi limba lor, pentru a o salva. Urmează evocarea semnată de Lucia Ileana Pop şi o suită de recenzii la romanele lui Emil Petru Raţiu.

Secţiunea specială „Centenar Pier Paolo Pasolini” aduce noi traduceri de poezie propuse de Smaranda Bratu Elian.

În rubrica „Noutăţi editoriale” este semnalat volumul bilingv Rime contro la guerra - Rime împotriva războiului(Eikon, 2022) de Otilia DOR (prof. Otilia Doroteea Borcia), recenzat de Nicoleta Silvia Ioana.

„Orizonturi de poezie” evocă una dintre vocile lirice feminine cele mai autentice și mai sensibile din Italia, Patrizia Cavalli, care s-a stins din viață pe 21 iunie 2022, printr-un grupaj de versuri traduse de Aurora Firța Marin și Smaranda Bratu Elian.

Cu ocazia centenarului naşterii criticului şi istoricului literar Gavril Scridon (16 mai 1922, Feldru, Bistriţa-Năsăud - 6 septembrie 1996, Cluj-Napoca), Ion Istrate prezintă volumul acestuia, Viața lui George Coșbuc, apărut la Editura Şcoala Ardeleană, de a cărei editare s-a ocupat în anul 2003.

Revista oferă apoi, în premieră absolută, imaginea integrală a autorilor italieni publicaţi în România în perioada 1990-2022, în baza de date „Scriitori italieni traduşi în română”, cu toate titlurile din Catalogul Bibliotecii Naţionale a României, din diferite domenii, literatură, filosofie, istorie etc. Proiectul este coordonat de Afrodita Cionchin şi actualizat prin practica studenţilor de la universităţile din Cluj-Napoca şi Constanţa, sub îndrumarea doamnei prof. Smaranda Bratu Elian de la Universitatea Bucureşti.

În „Orizonturi Donna”, Monica Negru o prezintă pe Maria Pop, o altă româncă creativă, una din primele liderele feministe din Oltenia.

În „Italienistica Orzonturi”, un amplu studiu de Ion Gănguţ privind Florenţa şi Renaşterea, statutul artistului şi preţul artei.

În „Orizonturi filosofice”, Gabriel Badea semnalează o noutate editorială italianăce poartă semnătura lui Mircea Eliade, Da Zalmoxis a Gengis Khan. Studi comparati sulle religioni e il folklore della Dacia e dell'Europa Orientale, apărută la Edizioni Mediteranee din Roma.

În „Seria de Autor Ionel Cionchin”, un studiu dedicat lui Alexandru Mocioni (1841-1909), ilustru avocat şi om politic, una din personalităţile reprezentative ale românilor bănăţeni.

În rubrica „Spiritualitate”, un studiu de Armando Santarelli despre Eminescu, voivozii români şi Muntele Athos, o perspectivă istorică.

„Orizonturi de Artă” evocă un important sculptor timișorean, Szakáts Béla, care s-a stins din viaţă în 4 iunie 2022. Urmează un interviu cu artistul Martin Basile, realizat de Irina Ţurcanu.

În secţiunea „Evenimente” este semnalată cea de-a X-a ediţie a premiului „Marian Papahagi”, instituit în memoria italienistului şi profesorului Marian Papahagi (1948-1999).

Toate articolele numărului dublu 7-8 / iulie-august 2022 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” se pot accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.