Anul acesta, Bienala Internațională de Sticlă și Ceramică de la Haacht prezintă lucrările a trei artiști români de prestigiu: Arina Ailincăi, Dan Popovici și Vlad Basarab. Artistul Dan Popovici a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu în exclusivitate, detaliind perspectiva domniei sale cu privire la participarea la această Bienală și viziunea domniei sale cu privire la artă, în general.
1. Cu ce gânduri se însoțește participarea dumneavoastră la Bienala Internațională de Sticlă și Ceramică de la Haacht (Belgia) în 2020?
Participarea la această Bienală mă onorează şi doresc a mulţumi pentru invitaţie Institutului Cultural Roman din Bruxelles, precum şi Domnului Maurice Van den Speeten, curator Kunststichting Perspektief vzw, cu care am colaborat excelent.
Am urmărit manifestările expoziţionale recente organizate de Kunststichting Perspektief Vzw la Haacht, iar nivelul artistic al lucrărilor, diversitatea soluţiilor plastice derivând dintr-o continuă reevaluare a mijoacelor de expresie, precum şi o permanentă adecvare a mesajului artistic la problematica lumii contemporane m-au convins că prezenţa la acesată bienală îmi va oferi şansa de a simţi „pe viu” contactul cu realităţile din lumea ceramicii şi sticlărei internaţionale actuale. În acelaşi timp, această vizită îmi va permite o apropiere sporită de inovaţiile din domeniul artelor vizuale din Belgia, pe care le-am descoprit şi apreciat în cadrul cooperării prin programul universitar Erasmus.
2. Vă rugăm să ne spuneți care este filozofia dvs. artistică, mesajul transmis în lucrări și cum se declină acesta în materialul ales (sticla, în acest caz).
Adăugând perioada studenţiei, împlinesc cincizeci de ani de când încerc să-mi definesc arta sticlei şi modalităţile integrării acesteia în artele vizuale contemporane. Experimentele realizate în preajma cuptorului de topit sticlă, în atmosfera febrilă a fabricilor în care sticla era suflată sau în procesul minuţios de gravare a acesteia, participarea la simpozioane şi expoziţii, discuţiile cu studenţii în cadrul cursurilor şi seminarelor sau cu mine însumi în timpul lucrului... m-au condus, nu atât la o filozofie artistică, cât la conştientizarea unor specificităţi ale folosirii sticlei ca material pentru expresia artistică.Inventată pentru a imita frumuseţea gemelor naturale, chiar topirea mineralelor pentru obţinerea pastei translucide constituie un fapt de artă. Pentru artistul ce prelucrează miraculoasa proprietate a transparenţei, materialul de lucru îl constituie în mod evident atât substanţa cât şi lumina, iar forma, incluzând şi dimensiunea înfăţişărilor în spaţii optic-virtuale, devine fenomen luminos în cadrul căruia manifestările pe care fizicienii le explică după model corpuscular, ondulatoriu, cuantic, etc., oferă plasticianului un spectacol a ceea ce Goethe numea „fapte şi suferinţe ale luminii”.
Artistul sticlar nu îşi propune să exploateze una sau alta din proprietăţile optice ale materialului. El vrea doar să valorifice, conform meşteşugului său, mirarea iscată de străvezimea substanţei cu care lucrează şi – observând manifestările expresive ale acesteia – încearcă să le dozeze în articularea unui limbaj ce se doreşte unitar ca şi fenomenul luminos în contextul căruia se exprimă. Implicându-se în mod specific în problematica opticii, artizanul transparenţei abordează chiar domeniul de definiţie al Artelor Vizuale, valorizarea în artefact a transformărilor luminii mijlocind reflexii ale naturii interioare a artistului.
3. Ca artist, cum percepeţi criza economică a lumii contemporane şi ce rol credeţi că poate să joace arta în rezolvarea acesteia?
Consider că nu putem separa criza economică actuală de ansamblul problematicii contemporane, reale şi acute, a raportării la mediu (criza resurselor naturale, schimbările climei, poluarea, etc.). Din acestă perspectivă, îmi revin în minte cuvintele cu care Plinius, cu două mii de ani în urmă, îşi încheia NATURALIS HISTORIA: „Rămâi cu bine, Natură, maică a toate! Fii-ne binevoitoare, căci noi, singuri în tot neamul romanilor, te-am slăvit pe de-a-ntregul!”
Pe parcursul celor treizeci şi şapte de cărţi ce alcătuiesc această enciclopedie a civilizaţiei antice (în care sunt prezentate cele mai diverse informaţii din Cosmologie, Geografie, Botanică, Zoologie, Antropolgie, Farmacie, Mineralogie, Istoria Artelor...), autorul inserează frecvent, când subiectul abordat are impact şi asupra vieţii economice şi sociale din imperiul roman de la începutul mileniului I, observaţii caustice asupra calităţii naturii umane a contemporanilor săi reproşându-le acestora, cu o vervă publicistică ce-l apropie de modernitate, risipa, lăcomia, opulenţa, nesăbuinţa, uneori chiar sminteala în raport cu Natura.
Cred că artele vizuale pot contribui, în contextul lărgit al spiritualităţii contemporane, la cultivarea armoniei între natura interioară umană şi Natura – mediu al desfăşurării vieţii, (termenul „physis” definind în antichitate nu numai natura, ci chiar „fiinţarea”). Prin perpetuarea valorilor culturale, arta permite personalităţii umane o integrare mult mai complexă în viaţa socială, evitând pericolul unei existenţe standardizate, dominate exclusiv de un consumerism global, dezinteresat de respectarea mediului în care trăim.
În acest sens numeroase manifestări artistice contemporane, prin mesaj explicit, prin materialele folosite sau prin forma lor de desfăşurare, au la bază o gândire ecologică. Personal, am optat să prezint în cadrul aceastei expoziţii piese din sticlă găsite, gravarea universului imaginar având ca suport material obiecte reciclate, produse la jumătatea secolului trecut.