Notă 25.10.2010. Perioada de înscrieri s-a încheiat, mulţumim tuturor pentru interesul şi dorinţa de a învăţa limba română. În atenţia studenţilor admişi la curs: prima întâlnire are loc în data de 1 noiembrie 2010, ora 18:00
La sediul Institutului Cultural Român din Tel Aviv se vor organiza în perioada 1 noiembrie 2010 – 1 iunie 2011 cursuri gratuite de limba română ca limbă străină pentru adulţi, pentru nivel începător (fără cunoştinţe anterioare).
Cursurile vor fi predate după o programă flexibilă, adaptată solicitărilor şi necesităţilor cursanţilor, printr-o metodă interactivă şi atractivă. Vor fi utilizate ca suport didactic, în afara manualului de studiu, texte literare şi din alte domenii de interes general, articole din presa românească, mijloace audio-video.
Cursanţii vor fi încurajaţi să participe la activităţile organizate de Institut pentru a lua contact în mod direct cu valorile culturale ale României, dar şi pentru a-şi dezvolta fluenţa în comunicare într-o situaţie reală.
Modul: începător Limba de predare: ebraica Durată/program: 1 noiembrie 2010 – 1 iunie 2011
Luni şi miercuri, orele 18:00 – 20:00
Locaţie: Institutul Cultural Român B-dul Shaul Hamelech nr. 8, Beit Amot Mishpat, etajul 6, Tel Aviv
Costuri: gratuit Înscrieri: Formularul de înscriere poate fi transmis prin e-mail (romanianlanguage.telaviv@gmail.com) sau fax (03-69.11.204). Vor fi acceptate numai formularele trimise în perioada de înscrieri.
Data limită pentru înscrieri: 24 octombrie 2010. Numărul disponibil de locuri este limitat. Cursanţii acceptaţi vor fi anunţaţi prin email, după încheierea perioadei de înscrieri.
Persoană de contact şi language trainer:
Gabriela Ştefan, referent principal relaţii (romanianlanguage.telaviv@gmail.com,
tel. 03-696.17.46, fax 03-69.11.204,
luni - vineri, 10:00 – 15:00).