Concert „Ritmuri de Jazz Românesc la Paris” cu ocazia alegerii E.S. doamna Simona Miculescu în funcția de Președinte al UNESCO

Pentru a marca alegerea Excelenței Sale, doamna Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, în funcția de Președinte al UNESCO, Institutul Cultural Român de la Paris, Ambasada României în Franța și Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO au organizat concertul extraordinar Ritmuri de Jazz Românesc la Paris în data de 8 noiembrie, la Palais de Béhague.


Pe 7 noiembrie 2023, doamna Simona-Mirela Miculescu a fost aleasă, în unanimitate de către cele 194 de state membre ale UNESCO, Președinte al celei de-a 42-a Conferințe Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, forul suprem de conducere al UNESCO ce se întrunește o dată la doi ani. Astfel, doamna Simona Miculescu va deține acest mandat extrem de important timp de doi ani, în perioada 2023-2025.

Este pentru prima dată când România deține această funcție de la aderarea sa la UNESCO în anul 1956. De asemenea, doamna Simona-Mirela Miculescu este al cincilea Președinte femeie din cei 44 de Președinți care au condus, de-a lungul timpului, Conferința Generală a UNESCO.

Permiteți-mi să-mi exprim recunoștința sinceră față de autoritățile române care mi-au susținut și promovat candidatura încă din prima zi. Le mulțumesc, de asemenea, membrilor grupului nostru electoral est-european și tuturor statelor membre pentru încrederea unanimă pe care mi-au acordat-o... Această alegere reprezintă o modalitate încurajatoare de a promova egalitatea de șanse și emanciparea femeilor – una dintre prioritățile globale ale UNESCO –, precum și o recunoaștere a valorii leadership-ului feminin, a cărui esență constă în principiul conform căruia, pentru a conduce, trebuie mai întâi să asculți cu un suflet înțelegător și apoi să acționezi cu determinare. - Simona-Mirela Miculescu

Concertul dedicat acestui eveniment istoric a fost semnat de muzicieni renumiți ai scenei de jazz din România – Nadia Trohin (voce), Mircea Tiberian (pian), Sorina Rotaru (voce), Cătălin Răducanu (pian) și Oleg Lascu (contrabas) – ce au interpretat, pe 8 noiembrie, la Sala Bizantină a Palais de Béhague, sediul Ambasadei României în Franța, un repertoriu compus din piese românești și franceze.

În același context, în 7 noiembrie, artiștii din Republica Moldova și România au susținut, în Marea Sală UNESCO, concertul intitulat Ritmuri de Jazz la UNESCO, organizat de Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO.

Parteneri: Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO, Ambasada României în Franța, ICR Paris, Primăria Capitalei, ARCUB, Institutul Cultural Român, Camera de Comerț și Industrie a României, Pro Contemporania, Asociația Culturală Patrimoniu pentru Viitor, The Culture Club.