Concert al Corului Regal la Chișinău, în cadrul turneului „Capitalele Unirii”

Corul Regal, sub bagheta dirijorului Andrei Stănculescu, va concerta sâmbătă, 8 iunie 2019, în Sala cu Orgă din Chișinău, începând cu ora 18:00, în cadrul turneului „Capitalele Unirii”. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Compartimentul Comunități Istorice.

Alături de Corul Regal, vor urca pe scenă soprana Cristina Fieraru, baritonul Andrei Marinache și pianistul Vlad Gînța. Invitatul special al concertului este Capela Corală „Moldova” a IPNA Compania „Teleradio-Moldova”, colectiv emerit din Republica Moldova, condus de dirijorul Gabriela Tocari. Capela Corală „Moldova” va fi acompaniată de pianista Olga Peiceva, un moment muzical fiind oferit și de soprana Tatiana Costiuc, solistă a Filarmonicii „Serghei Lunchevici” din Chișinău.

Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, desfășoară în perioada 2018-2019 cel mai amplu proiect coral din România dedicat Centenarului Marii Uniri – turneul aniversar „Capitalele Unirii“, la București, Râmnicu Vâlcea, Iași, Cluj, Alba Iulia, Cernăuți, Chișinău și Balcic.

Concertele desfășurate în 2019 la Cernăuți, Chișinău și Balcic sunt dedicate memoriei Reginei Maria, Suverana care a avut un rol decisiv în consființirea proiectului Marii Uniri, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris din anul 1919.

Accesul publicului la concert este liber, în limita locurilor disponibile.