Cidadãos do Paraíso

Expoziţia de grafică religioasă Cetăţenii Paradisului a pictoriţei Elena MURARIU, inaugurată de Institutul Cultural Român din Lisabona în ziua de 21 martie 2009 poate fi vizitată până pe data de 24 aprilie 2009, de luni până joi, între orele 10h00-17h00 în Sala de Expoziţii a ICRL (Rua. Dr. Cândido, nr. 18, et. 5, Lisabona).

Cetăţenii Paradisului este, în concepţia artistei plastice Elena Murariu, o expoziţie despre sufletul fiecăruia dintre noi şi o chemare spre desăvârşire spirituală şi bucurie. Organizată în perioada pre-pascală, invită iubitorii de lumină spre a înainta pe calea purificării spirituale, spre a medita si a se bucura de vestea Învierii. Desenele-icoane transpun însemnările unor meditaţii pe teme creştine, schiţe de prăznicare, chipuri de sfinţi, propuneri de izvoade, notaţii documentare ca în caietele vechilor pictori-iconari medievali. Temele abordate sunt: Naşterea, Învierea, Schimbarea la faţă, Scara lui Iacov, Scara virtuţilor, Pilda celor zece fecioare. Sunt zugrăviţi Maica Domnului, sfinţii Petru şi Pavel, sfântul Gheorghe, sfântul Serafim de Sarov, sfântul Vincenţiu, sfinţii Brâncoveni, sfântul Dionisie (Denis). Unele desene-icoane sunt realizate pe coli ce amintesc de preţiosul pergament patinat de veacuri. Altele se desfăşoară pe albul imaculat al foii, acesta fiind ca o oglindă luminoasă. Majoritatea lucrărilor sunt aproape monocrome, denota austeritate şi sugerează nevoia de postire a ochiului. În desene se simt ecourile miniaturilor sinaite, picturilor din catacombele Romei, ale caietelor de modele ale pictorilor din vechime, dar toate aceste influenţe sunt temperate şi puse să lucreze într-un sens nou.
Creştinul iubitor de frumos se va bucura regăsind în lucrarile Elenei Murariu aşezarea sensurilor şi formelor cernute de veacuri într-o formă care arată Apa Vie a izvoarelor artei creştine.