Artist’s talk: Wolfgang Gessl

Artist's talk: Wolfgang Gessl
Joi 8 octombrie, ora 18.30 Institutul Cultural Român de la Stockholm, Skeppsbron 20
Intrare liberă!

Wolfgang Gessl (n. 1949 în Austria, locuieşte şi lucrează la Stockholm) s-a specializat în prelucrarea aurului şi a argintului făcându-şi studiile la HTBL-Steyr din Viena cu profesorul Hans Angerbauer şi la Stockholm cu profesorul Sigurd Persson. Este maestru în orfevrărie şi timp de mai mulţi ani a predat la Konstfack (Colegiul Universitar de Arte, Meşteşuguri şi Design) din Stockholm. Obiectele sale se află, printre altele, în colecţiile Muzeului Naţional din Stockholm, Victoria & Albert Museum din Londra şi Muzeului Röhsska din Göteborg. Pentru această expoziţie Wolfgang Gessl a realizat o selecţie de obiecte de orfevrărie din argint inspirate din natură şi arhitectură.

Evenimentul face parte din programul expoziţiei Pentru trup. În spaţiu. Pe masă, în care Wolfgang Gessl expune alături de artiştii români Kuki Constantinescu şi Vlad Gherghiceanu.


Următorul eveniment din programul expoziţiei:
Joi 22 octombrie, ora 18.30
One brilliant thing leads to another - prezentarea label-ului Rozalb de Mura şi a grupului de design Liste Noire. Participanţi: Dragoş Olea, Ioana Nemeş şi Maria Farcaş
Institutul Cultural Român de la Stockholm, Skeppsbron 20 


Intrare liberă!