Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European

Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European au loc duminică, 25 mai 2014, între orele 07.00 – 21.00!
Institutul Cultural Român de la Stockholm este una dintre secţiile de votare de pe teritoriul Suediei.

Pot vota toţi cetăţenii români aflaţi în străinătate (inclusiv turiştii), pe baza următoarelor documente prevăzute de lege:

• cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie,
• buletinul de identitate,
• paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic,
• paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic,
• paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar.

OBS! Cetăţenii români care s-au înscris pe listele de vot dintr-un alt stat membru al UE nu vor mai avea dreptul să voteze şi pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European.

Nu se poate vota cu acte expirate sau cu titluri de călătorie!
Vă rugăm să contactaţi din timp misiunile diplomatice pentru actualizarea documentelor.

Pentru mai multe informaţii, vă punem la dispoziţie, în ataşament, „Ghidul alegătorului român din străinătate”.
De asemenea, vă recomandăm să accesaţi site-ul Ministerului Afacerilor Externe, secţiunea dedicată alegerilor pentru Parlamentul European, dar şi pagina de web a Biroului Electoral Central: www.bec2014.ro şi cea a Autorităţii Electorale Permanente: www.roaep.ro.