Ziua Națională a României sărbătorită în Sudul Basarabiei

Ziua Nationala a Romaniei sarbatorita in Sudul Basarabiei Ziua Nationala a Romaniei sarbatorita in Sudul Basarabiei

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, duminică, 29 noiembrie 2015, de la ora 16.00, la Palatul de Cultură „Taras Șevcenko" din Ismail, Ucraina, va avea loc un recital susținut de Zinaida Bolboceanu, renumită cântăreață de muzică populară din Republica Moldova, alături de taraful său (vioară, braci, contrabas, cobză), cu participarea naistului Igor Podgoreanu. Recitalul va fi completat de o reprezentație susținută de gazde, Ansamblul „Dor Basarabean" din Erdek-Burnu (Utkonosovka, raionul Ismail), promotor al valorilor Românești din Sudul Basarabiei.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român prin Direcția Români din Afara Granițelor și Limba Română, în parteneriat cu Asociația „BASARABIA" a Românilor din Regiunea Odesa.

Intrarea la spectacol este liberă.

 

După estimările organizaţiilor culturale româneşti, numărul românilor din Ucraina este de peste 500.000 de persoane. Principalele comunități de români sunt în regiunile Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa şi ar reprezenta a treia etnie din Ucraina, dacă nu ar fi divizată artificial în români (150.989 persoane) şi „moldoveni" (258.619 persoane).