Ziua Naţională a României la românii din Ungaria

Vineri, 2 decembrie 2011, la Jula (Gyula), Ungaria, va avea loc o serie de evenimente dedicate Zilei Naționale a României. Programul, organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Țării, în parteneriat cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, revista Foaia Românească din Jula şi Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Arad, cuprinde recitaluri Nicu Alifantis, Misteria Carpatica (Timoc) și vernisajul unei expoziții de fotografie.
Concertul festiv susţinut de Nicu Alifantis va avea loc de la ora 18.00, în sala Studio a Teatrului Cetății din Jula (Gyula). În deschidere, va concerta grupul de etnojazz Misteria Carpatica din Timoc (Serbia), trupă românească din Timoc (Serbia), formată în anul 2009 și care abordează muzica tradițională romanească, pe ritmuri și armonii din jazz, rock și funk. 
În aceeaşi zi va fi vernisată în Aula Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu" din Jula expoziţia de fotografie „Românii de la marginea lumii". Expoziţia cuprinde fotografii din colecţia revistei Foaia Românească, cu imagini grăitoare pentru viaţa comunităţilor românești din Ungaria. Răspândirea românilor pe teritoriul actualei Ungarii este ilustrată pornind de la comunităţile încă existente (păstrătoare ale limbii şi tradiţiilor româneşti), reunind, în același timp şi alte fotografii-document, cu imagini de antologie surprinse în aşezările etnicilor români din alte ţări din vecinătatea României.

În acest an, săptămânalul Foaia Românească sărbătoreşte 60 de ani de apariţie neîntreruptă. Publicația este editată de Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (organizaţie care a fost înfiinţată şi activează din 1948 și care a strâns laolaltă 19 asociaţii locale şi de specialitate ale românilor din Ungaria).