Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului

Institutul Cultural Român de la Praga a participat, în calitate de partener, alături de membrii rețelei EUNIC Bratislava și Muzeul Național Slovac - Muzeul Culturii Evreiești, la evenimentul omagial organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Comemorării Victimelor Holocaustului. Astfel, pe data de 26 ianuarie 2016, la orele 19:00, în Sala de concerte Moyzes din Bratislava, a avut loc un concert ceremonial, intitulat Todes Fuge, sub auspiciile domnului Robert Fico, Prim ministru al Republicii Slovace, și domnului Marek Maďarič, Ministrul Culturii din Republica Slovacă, concomitent cu vernisajul expoziției permanente a Muzeului Holocaustului din Sereď.

Concertul a fost susţinut de interpreta Jana Orlická, Prague Jazz Septet, Corul de Cameră din Moravia şi dirijorii Jiří Šimáček şi Petr Kořínek. Participarea românească a constat în interpretarea cântecului idiș "Rumenie Rumenie", un cântec în idiș despre țara noastră, pe muzica şi versurile lui Aaron Lebedeff. Acest cântect datează încă din timpurile considerate astăzi Epoca de Aur a iudaismului românesc, şi anume anii dintre Primul şi Al Doilea Război Mondial. În această perioadă teatrul evreiesc a cunoscut o dezvoltare fără precedent, cultura evreiască a înflorit şi ea şi în ciuda perpetuării discriminărilor, a existat un grad înalt de prosperitate şi progres pentru evreii români.

Asemeni acestui cântec, descris şi interpretat cu o extraordinară sensibilitate, toate cântecele, aparţinând celorlalte ţări reprezentate în cadrul evenimentului, au avut poveşti pline de încărcătură emoţională. Pe acest fond, la finele concertului, sala arhiplină (220 locuri) a aplaudat minute în şir. În rândurile publicului s-au aflat şi domnul Robert Fico, Prim ministrul Republicii Slovace, domnul Marek Maďarič, Ministrul Culturii din Republica Slovacă, enunțați mai sus, Excelenţa Sa, domnul Zvi Aviner Vapni, Ambasadorul Statului Israel în Republica Slovacă, doamna Antonia Grande, director al Institutului Italian de Cultură din Bratislava şi domnul Pavol Meštan, director al Muzeului Culturii Evreieşti din cadrul Muzeului Naţional Slovac, care au rostit discursurile introductive, membri ai parlamentului slovac, oficiali şi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti, corp diplomatic şi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din ţara de reşedinţă. Seara s-a încheiat cu o recepţie.

Prezenţa Institutului Cultural Român de la Praga a fost foarte bine primită, menţionând în acest context faptul că România deţine conducerea IHRA în 2016.