Ziua Europeană a Limbilor la Praga

Reprezentanţa Comisiei Europene în Republica Cehă, împreună cu Clusterul EUNIC Praga şi cu Institutul de Limbi străine și Formare Profesională a Universității Caroline din Praga vor celebra Ziua Europeană a Limbilor prin organizarea unor cursuri de limbă intitulate "Speak Dating" care se vor desfăşura marţi, 26 septembrie 2017, între orele 13.00 şi 19.00, în Galeria Lucerna, din centrul oraşului Praga.

Scopul Zilei Europene a Limbilor este de a celebra diversitatea lingvistică din Europa și de a promova cunoașterea de către cetăţeni a unui număr cât mai mare de limbi. Peste tot în Europa există evenimente care încearcă să încurajeze oamenii să studieze o nouă limbă sau să-și îmbunătățească abilitățile lingvistice deja dobândite. Învățarea de limbi străine ajută nu numai la înțelegerea dintre oameni, dar şi la depășirea barierelor dintre culturi.

SPEAK-Dating oferă participanţilor posibilitatea de a vorbi sau de a învăţa câteva fraze scurte în limba aleasă. Timpul alocat fiecărui participant este de 5 minute, la alegere fiind 20 de limbi europene.

Institutul Cultural Român de la Praga va promova limba română cu sprijinul domnului prof. dr. Jiří Felix, care va susţine cursuri de limba română individuale pe parcursul evenimentului tuturor vizitatorilor interesaţi.

Informaţii suplimentare:

https://ec.europa.eu/czech-republic/events/Evropsky_den_jazyku_2017_cs

http://www.goethe.de/ins/cz/prj/ets/csindex.htm

https://www.facebook.com/events/598236457231991/