Zilele poeziei

Seară de poezie românească în cadrul festivalului internaţional Zilele poeziei, cu participarea unor poeţi şi actori cehi, precum şi a unor interpreţi de muzică folk. Evenimentul va avea loc la cafeneaua literară Krásný ztráty (Náprstkova 10, Praha 1):

Vă invităm la o întâlnire cu poezia românească în cadrul unei seri de lectură din creaţia autorilor Florin Bican, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Nichita Danilov, Gellu Dorian, Ioana Ieronim, Nicolae Prelipceanu, Nicolae Stoie, Varujan Vosganian. Lectura va avea loc în limbile cehă, engleză şi română.
În cadrul serii vor fi proiectate filme documentare cu privire la viaţa şi activitatea unora dintre cei mai importanţi poeţi români din perioada actuală şi din secolul al XX-lea.

Festivalul internaţional de poezie Zilele poeziei, organizat de Asociaţia Pentru Poezie din Praga, Facultatea de Litere a Universităţii Caroline şi Asociaţia Editorilor din Republica Cehă în colaborare cu institutele cultulrale şi ambasadele ţărilor participante, oferă publicului ceh timp de două săptămâni în fiecare an o veritabilă sărbătoare a poeziei mondiale, într-un circuit care cuprinde oraşele: Blansko, Brno, České Budějovice, Dobruška, Dobříš, Havlíčkův Brod, Hradec Králové, Cheb, Chodov, Chrudim, Jablonec nad Jizerou, Jesenice u Rakovníka, Jičín, Kamenice nad Lipou, Karlovy Vary, Kroměříž, Liberec, Mladá Boleslav, Náchod, Nová Včelnice, Nové Město nad Metují, Ostrava , Plzeň, Praga, Prachatice, Prostějov, Sedlčany, Slaný, Strážov, Třeboň, Uherské Hradiště, Tvrdonice, Ústí nad Labem, Vlachovo Březí, Vsetín, Znojmo şi Žatec. Festivalul se bucură de o binemeritată atenţie din partea publicului şi a mass-media din Republica Cehă.

Programul festivalului poate fi consultat la: www.denpoezie.cz