Un pian estival pentru Trafalgar Square

Un pian estival pentru Trafalgar Square

„Seria românească", organizată de mai mulţi ani de ICR Londra la St. Martin-in-the-Fields, a devenit deja unul dintre cele mai populare repere ale programului muzical al celebrului spaţiu cultural din Trafalgar Square. Ea continuă, pe 25 iulie 2016, cu un recital plin de vigoare şi subtilitate oferit de Daria Tudor, o muziciană foarte apreciată a tinerei generaţii.

Pianista va prezenta un program ce va include partituri de Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Lizst, şi Frédéric Chopin, culminând cu bine-cunoscutul Bourée enescian.

Daria Tudor a început studiul pianului la vârsta de patru ani, iar în anul 2006 a fost admisă la Colegiul Naţional de Arte ,,Dinu Lipatti" din Bucureşti, la clasa Prof. dr. Adriana Bocăneanu, pe care l-a absolvit în anul 2015. Tot în acest an, a fost admisă la Universität der Künste din  Berlin, la clasa profesorului Pascal Devoyon. Daria a debutat artistic în 2002, obţinând premiul I la Concursul Naţional „Paul Constantinescu". De-a lungul anilor, a câştigat o serie de concursuri naţionale („Marţian Negrea", „Lira de Aur" şi, încă o dată, „Paul Constantinescu") şi internaţionale („Jeunesses Musicales", „Antonino Miserendino" - Marele Premiu Absolut, „Pro Piano" - Premiul I de Excepţie). De asemenea, a câştigat mai multe concursuri de muzică camerală („George Georgescu" - cu Duo "Alter Ego", „Gradus ad Parnassum" şi „Drumul spre Celebritate" - cu Trio ,,Sternin"). În anul 2013, a fost semifinalistă a celei de a XXIII-a ediţii a concursului internaţional de pian „Citta di Cantu" din Italia și a fost distinsă cu premiul al II-lea la concursul internaţional de pian „Nice Cote d'Azur" din Franţa.

Pentru mai multe detalii www.icr-london.co.uk.