TIMIȘOARA. Anchetă exclusivă despre femeia-artist, în revista „Orizonturi culturale italo-române”

Numărul dublu de vară 7-8/iulie-august 2021 al revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române” continuă, printr-o nouă serie de interviuri și prin ancheta exclusivă privind femeia-artist desfăşurată în paralel în România şi Italia, coordonată de Afrodita Cionchin. Ampla anchetă numără în prezent 56 de interviuri în ediţia română şi 63 de interviuri în ediţia italiană, care sondează percepţia profesionistelor din sectorul artei oferind, prin pluralitatea experienţelor şi punctelor de vedere, o fotografie a realităţii zilelor noastre şi o incursiune în evoluţia istorică a condiţiei femeii-artist. În acest număr intervin artistele Hortensia Mi Kafchin şi Alex Bodea din Germania, de la Berlin, Alia Bakutayan şi curatoarea Olivia Niţiş de la Bucureşti, alături de Nada Stojici de la Timişoara.

Revista aduce apoi un omagiu maestrului Mircia Dumitrescu, grafician, pictor şi sculptor, născut în 3 iulie 1941, la împlinirea vârstei de 80 de ani, iar în ediţia italiană, cunoscutului scriitor Norman Manea din Statele Unite ale Americii, unul dintre principalii reprezentanţi ai exilului cultural românesc, născut în 19 iulie 1936, la aniversarea de 85 de ani.

Sunt prezentate, în continuare, două realizări importante ale italienisticii româneşti. Eleonora Cărcăleanu recenzează trilogia dantologului Laszlo Alexandru, Lectura lui Dante. Infernul. Purgatoriul. Paradisul (Cartier, Chișinău, 2021) care impresionează prin masivitate (peste 2.000 de pagini), iar apoi, și mai cu seamă, prin noua abordare folosită de autor în exegeza lui Dante. La rândul său, volumul Corinei Anton „Grandissima e smisurata paura”. Una proposta di lettura di novelle del Cinquecento („Teamă cumplită și nemărginită”. Propunere de lectură a unor nuvele din secolul al XVI-lea), apărut la Ed. „Casa Cărții de Știință” din Cluj-Napoca, recenzat de Smaranda Bratu Elian, poate fi considerat un model pentru italienistica românească recentă.

George Popescu propune, de asemenea, o cheie de lectură a operei scriitorului sicilian Vincenzo Consolo (1933-2012), care rămâne un model de concentrare la nivel stilistic.

Continuă seria de articole intitulată Texte de(spre) expoziții, sub semnătura Anei Sultana Cipariu, publicist și curator. De această dată este vorba despre expoziția personală „Nuntă, bal şi spital” a lui Giuliano Nardin, pictor român cu „rădăcini” italiene în familie, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti.

Acest număr dublu aduce în atenţia publicului două personalităţile feminine de marcă ale istoriei româneşti: Regina Maria a României, diplomat la Conferinţa de Pace de la Paris, în studiul Ştefaniei Dinu, şi Alexandrina Fălcoianu, asistentă voluntară, donatoare și feministă creativă, în studiul semnat de Monica Negru.

Toate articolele numărului dublu 7-8/iulie-august 2021al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” se pot accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.

(Ilustrare:Hortensia Mi Kafchin, Ruins of principles, 2021)