Soare albastru - expoziţie de pictură - Anca Covrig

Vernisajul expoziţiei de pictură Soare albastru, semnată de Anca Covrig.

Tânăra pictoriţă româncă Anca Covrig, stabilită în Cehia, propune publicului ceh un proiect expoziţional de pictură în tempera. În lucrările prezentate, realitatea este comprimată în tuşe simple, curbilinii, care surprind şi exprimă esenţialul obiectiv, filtrat prin sensibilitatea artistică şi umană a autoarei. Crezul artistic al comprimării la esenţial se reflectă şi la nivelul cromatic: lucrările Ancăi Covrig sunt realizate într-o singură culoare, cu elemente recurente, cum ar fi dovleacul portocaliu, lacrima de floare, soarele reflectat în frunzele albastre ale copacilor etc. Coloristica lucrărilor Ancăi Covrig se concentrează pe albastru şi portocaliu, rareori se pot întâlni pete de negru sau roşu.
Expoziţia va rămâne deschisă până pe data de 10 mai. 
Intrarea liberă.