Scurtmetrajul „Interfon 15“, la festivalul „In Short, Europe“ de la Leeds și Londra

Filmul românesc de scurtmetraj Interfon 15 / Intercom 15, regizat de Andrei Epure, a fost vizionat de publicul britanic în cadrul celei de-a cincea ediții a festivalului de scurtmetraje „In Short, Europe“, desfășurat la Leeds, în perioada 21-22 aprilie 2023, și la Londra, în perioada 12-13 mai 2023. Institutul Cultural Român de la Londra s-a numărat printre partenerii festivalului organizat de EUNIC Londra, Delegația UE în Marea Britanie, LEEDS 2023, Festivalul Internațional de Film de la Leeds și Institut français du Royaume-Uni.

Proiecția filmului Interfon 15 / Intercom 15 a avut loc în secțiunea Dream, sâmbătă, 13 mai 2023, ora 16:30, la cinematograful Lumière din cadrul Institutului Francez din Londra.

Ediția din acest an a festivalului, având tema Awakening, a fost organizată în patru secțiuni: Explore, Grow, Surround și Dream, invitând publicul să își imagineze noi începuturi, să reflecteze asupra experiențelor trecute și să viseze la un viitor mai luminos.

Filmul spune povestea unor locatari care descoperă o femeie incoștientă în fața blocului. Deși ea locuiește la etajul 3, nimeni nu-i știe numele. În timp ce așteaptă salvarea, vecinii reflectează asupra vieții ei și a lor. Filmul are o durată de 22 minute.

Regizat de Andrei Epure, Interfon 15 a avut premiera internațională în anul 2021, la Semaine de la Critique a Festivalul de Film de la Cannes. Filmul este produs de Saga Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, producător Alexandru Teodorescu, producător executiv Ana Maria Gheorghe, cu participarea actorilor Ana Ciontea, Marius Ghica, Mara Luca, Ioana Draghici, Ștefan Mureșeanu, Ozana Oancea, Otilia Panainte, Liviu Pintileasa, Mihaela Sârbu, Cosmina Stratan.

Detalii: IN SHORT (leedsfilm.com)