Schubert Ensemble, neobosit promotor britanic al operei enesciene, la ICR Londra

Schubert Ensemble, neobosit promotor britanic al operei enesciene, la ICR Londra

Cel de-al nouălea sezon consecutiv, 2015/2016, al „Seriei Concertelor Enescu”, programul permanent al ICR Londra de promovare a operei enesciene, se redeschide, în 4 octombrie 2015, de la ora 19.00, cu un concert susţinut de Schubert Ensemble, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale britanice, susţinător şi promotor neobosit al celui mai mare compozitor român, George Enescu.

Cvintetul, format din Simon Blendis (vioară), Alexandra Wood (vioară), Douglas Paterson (violă), Jane Salmon (violoncel) şi William Howard (pian), s-a remarcat prin interpretarea plină de rafinament a dificilelor partituri enesciene şi a înregistrat deja două CD-uri Enescu la cunoscuta Casă de discuri Chandos. De asemenea, publicul din România s-a putut delecta cu excepţionala interpretare a ansamblului la ediţia din 2013 a Festivalului Internaţional „George Enescu” din Bucureşti.

În programul concertului figurează trei studii în formă canonică de Robert Schumann, Cvintetul cu pian în La minor Op. 29 de George Enescu şi Cvartetul de pian Nr. 1 în Do minor Op. 15 de Gabriel Fauré.

Începând cu acest sezon, recitalurile „Seriei Concertelor Enescu” vor fi reluate şi la St James’s Church, Piccadilly, cunoscut spaţiu muzical din centrul Londrei. În următoarele luni, programul va mai include, printre altele, concerte susţinute de violonista Clara Cernat şi pianistul Thierry Huillet, un concert de gală cu ocazia Zilei Naţionale, susţinut de mezzo-soprana Viorica Cortez, şi un concert susţinut de ansamblul Imago Mundi.

Schubert Ensemble din Londra este una dintre formaţiile cele mai importante de muzică camerală pentru pian şi coarde din Marea Britanie. Fondat în 1983, ansamblul a devenit o prezenţă familiară pe scenele lumii, din New York până la Tokyo. Având în mod regulat peste 60 de concerte pe an, ansamblul a interpretat în peste 40 de ţări, apărând frecvent la marile festivaluri şi în marile săli de concert din Marea Britanie. Ansamblul a înregistrat peste 15 CD-uri, cu lucrări de Schubert, Schumann, Hummel, Faure, Brahms, Mendelsohn şi Enescu.