Romeo şi Julieta muzicii camerale deschid noua stagiune a Seriei ,,Concertelor Enescu”

Stagiunea 2014/15 a celui mai îndelungat dintre programele noastre muzicale debutează cu concertul duo-ului Horia Văcărescu - Chiho Tsunakawa, a cărui măiestrie şi fineţe a interpretării a fost admirată pe cele mai prestigioase scene britanice şi internaţionale. Cei doi muzicieni vor oferi publicului un program remarcabil, de mare virtuozitate, celebrând vioara şi repertoriul său.

Program:

George Frideric Handel - "Largo" (din opera "Serse"), arr. Kreisler Ludwig van Beethoven - "Sonata" nr. 4 în A minor op. 23 Igor Stravinsky - "Suite Italienne", arr. Duskin Eugène Ysaÿe - "Sonata" nr. 3 - "Ballade" (dedicată lui George Enescu) George Enescu - "Ballade" Fritz Kreisler - "Tambourin Chinois" ("Toba chinezească") & "Caprice Viennois" Brahms - "Dansuri ungureşti" nr. 4, arr. Joachim Niccolò Paganini - "Le Streghe" ("Dansul vrăjitoarelor")

Concertul este dedicat memoriei profesorului Paul Ratz, unul dintre maeştrii care l-au format pe violonistul Horia Văcărescu.

Duo-ul Văcărescu-Tsunakawa s-a format la începutul anului 2010, pe când cei doi muzicieni studiau la Royal College of Music din Londra. Duo-ul a avut deja numeroase succese şi a reuşit sa-şi construiască o reputaţie solidă la nivel internaţional, dar mai ales în Marea Britanie, Japonia şi România, unde a susţinut concerte în săli consacrate.

Cu o abilitate naturală şi un sunet rafinat, violonistul Horia Văcărescu s-a impus ca unul dintre muzicienii de elită ai generației sale. Descris ca un „mare talent" în presa britanică, în prezent el se bucură de o carieră internațională de succes ca solist concertist, recitalist şi muzician de cameră. Născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni, Horia Văcărescu începe studiul viorii la vârsta de trei ani. La vârsta de 6 ani îşi face prima apariţie în public, iar la 15 ani debutează pe scena muzicii simfonice. Absolvent al Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti şi al Colegiului Regal de Muzcă din Londra, Horia Văcărescu i-a avut ca profesori pe Paul Ratz, Eugen Sârbu şi Levon Chilingirian. Angajamentele profesionale l-au purtat pe trei continente, din Europa până în SUA și Orientul Îndepărtat, şi a participat la festivaluri de muzică în Marea Britanie, Franța, Germania, Grecia, Elveția şi România.

Pianistă remarcabilă, Chiho Tsunakawa s-a născut în Japonia şi a început studiul pianului la vârsta de trei ani. La numai 12 ani, la recomandarea pianistului Max Yoshimura, se mută la Londra pentru a studia cu Noretta Conci-Leech, distinsă discipolă a lui Arturo Benedetti Michelangeli. La scurt timp după aceea este admisă la departamentul de juniori al Academiei Regale de Muzică, unde studiază pianul cu Tessa Nicholson şi unde, în paralel, urmează cursuri de vioară. Pentru o vreme frecventează cursurile Şcolii Educationale de Arte din Londra, după care este admisă la Purcell School of Music. Chiho Tsunakawa îşi definitivează studiile superioare la Academia Regală de Muzică, unde studiază cu Tessa Nicholson şi Rustem Hayroudinoff, şi la Colegiul Regal de Muzică din Londra, sub îndrumarea pianistului Gordon Fergus-Thompson. Pianista a obținut premii la peste 25 de competiţii, printre care premiul I la Christopher Duke Memorial Award şi Marlow International Concerto Competition.

Când: Joi, 2 octombrie 2014, 7pm

Unde: Institutul Cultural Român din Londra, 1 Belgrave Square, SW1X 8PH

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Puteţi să vă rezervaţi locul la T: 020 7752 0134 sau E: office@icr-london.co.uk.