România la cea de-a XXXIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino (19–23 mai 2022)

În perioada 19–23 mai 2022, se va desfăşura la Torino cea de-a XXXIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte, cel mai important târg de carte din Italia şi unul dintre cele mai relevante la nivel european. Tema ediţiei din acest an este «Cuori selvaggi / Inimi nestăvilite». Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma organizează participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, cu un stand naţional sub deviza «Romania, il coraggio di fare letteratura / România, curajul de a scrie literatură» menit să promoveze nu doar literatura română contemporană, ci şi lucrări ale autorilor români din domeniile filosofiei, istoriei, criticii literare etc., apărute în limba italiană în ultimii trei ani. În cadrul manifestărilor culturale româneşti de la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, volumele traduse şi publicate prin „Translation and Publication Support Programme“ al Institutului Cultural Român sau din iniţiativa directă a unor edituri italiene vor fi aduse în atenţia publicului prin prezentări de carte, comentarii şi discuţii cu cititorii la care vor participa atât autorii, cât şi editorii, traducătorii şi o serie de invitaţi reputaţi, critici şi istorici literari, filologi, istorici, filosofi, jurnalişti, cadre didactice universitare şi cercetători din domeniul ştiinţelor umaniste.

Situat în Pavilionul 1, B44–C43, al complexului expoziţional Lingotto Fiere, standul României cuprinde un perimetru destinat expunerii şi comercializării de carte şi un spaţiu unde vor avea loc prezentările de carte incluse în programul oficial al participării României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino. Pe durata desfăşurării târgului de carte, standul României va găzdui evenimente menite să contribuie la promovarea culturii române, cu precădere a literaturii române contemporane, tradusă şi publicată în limba italiană, fiind totodată vizată extinderea şi consolidarea relaţiilor bilaterale româno–italiene în domeniile literaturii, traducerilor şi politicilor editoriale. De asemenea, manifestările cuprinse în programul prezenţei culturii române la Salonul Internaţional de Carte de la Torino urmăresc stimularea interesului publicului larg şi al specialiştilor, editori şi traducători, pentru literatura română, stabilirea de contacte directe între scriitorii invitaţi şi responsabilii cu politicile editoriale ale editurilor italiene, menţinerea legăturii comunităţii româneşti cu valorile culturale ale ţării de origine. La manifestările culturale organizate la standul României, în Sala Violet şi în Sala Albastră din complexul expoziţional Lingotto Fiere, în cadrul programului participării româneşti la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, vor participa invitaţi români şi italieni reprezentativi pentru profilul manifestării, scriitori, traducători, editori, filologi, critici literari, istorici, filosofi, jurnalişti, reprezentanţi ai unor edituri italiene: Roberto Alessandrini, Cesare Alzati, Magda Arhip, Mauro Barindi, Ricardo Cavallero, Mircea Cărtărescu, Dan Octavian Cepraga, Andrea Cortellessa, Federico Donatiello, Marco Dotti, Celestina Fanella, Ida Garzonio, Ilaria Gaspari, Krystyna Jaworska, Massimo Maurizio, Bruno Mazzoni, Roberto Merlo, Adrian Niculescu, Silvia Panichi, Cătălin Pavel, Ioana Pârvulescu, Marta Petreu, Violeta Popescu, Mattia Luigi Pozzi, Radu Sergiu Ruba, Vanni Santoni, Roberto Scagno, Adriana Senatore, Cristina Stănescu, Victor Ieronim Stoichiţă, Irina Ţurcanu, Alina Monica Ţurlea.

Organizarea participării României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Cultural Român privind susținerea prezențelor românești în context european și internațional relevant şi în programul reprezentanțelor sale de la Veneţia şi Roma de promovare a literaturii române în Italia.

Organizatori: Institutul Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Accademia di Romania din Roma.

Parteneri: Salone Internazionale del Libro di Torino, Fondazione Circolo dei Lettori di Torino, Associazione Torino «La città del Libro», Librăria Libris din Braşov, Libreria Internazionale Lussemburgo di Torino, Libreria Trebisonda di Torino, Dipartimento Lingue, Letterature Straniere, Culture Moderne dell’Università di Torino.

Patronaje: Ambasada României în Republica Italiană, Consulatul General al României la Torino.

Parteneri media: Radio Torino International, RTV Torino International, «Inspiraţie Românească» Torino, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Revista «Orizzonti Culturali Italo–Romeni».


Programul României la cea de-a XXXIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino (19–23 mai 2022)