Programul „Fii creativ! Fii inovativ! Fii european!” 2009 – Anul European al Creativităţii şi Inovăr

Anul 2009 a fost declarat de Comisia Europeană Anul European al Creativităţii şi Inovării. Obiectivul Anului este promovarea de demersuri creative şi inovatoare în diferite sectoare ale activităţii umane şi sensibilizarea cu privire la importanţa creativităţii şi a inovării, competenţe-cheie pentru dezvoltarea personală, socială, culturală şi economică. 
În acest context, Institutul Cultural Român
, prin Direcţia Români din Afara Ţării, invită asociaţiile româneşti de pretutindeni să transmită propuneri de parteneriat în vederea realizării unor proiecte destinate nevoilor culturale ale comunităţilor pe care le reprezintă, dar şi promovării culturii române, a imaginii României şi românilor în lume. 
Prin aceste proiecte se pot demara ample campanii de promovare a unor valoroase creaţii culturale româneşti, existente sau în curs de realizare, valorificând astfel potenţialul creativ şi inovator al comunităţilor româneşti de pretutindeni. 

Domeniile în care se pot realiza proiectele: arte vizuale, teatru, muzica şi dans. 

Aplicanţii trebuie să ofere date concrete, necesare pentru implementarea proiectului, referitoare la locaţie, invitaţi, participanţi şi perioadă. 

Bugetul total al programului este de 30.000 EUR
pentru 3 proiecte selectate (10.000 EUR/proiect). 

În limita sumei acordate, pot fi suportate următoarele tipuri de cheltuieli:
- onorarii, transport intern şi internaţional, cazare şi masă pentru pentru invitaţii români (artişti, conferenţiari etc.) implicaţi în mod activ în realizarea proiectului;
- închirierea de spaţii şi echipament tehnic. 

Sunt apreciate proiectele care se disting prin: originalitatea temelor propuse, relevanţa în context european, vizibilitatea în cadrul comunităţii româneşti, dar şi al comunităţii locale din ţara de reşedinţă, impactul mediatic. 

Proiectele se pot depune în perioada 10 februarie – 20 martie 2009. 

Perioada desfăşurării efective a evenimentelor: 1 aprilie – 5 decembrie 2009. 

Proiectele pot fi trimise pe suport de hârtie la adresa: Institutul Cultural Român, Direcţia Români din Afara Ţării, strada Puţul lui Zamfir nr. 39, cod 011682, sector 1, Bucureşti, România, pe fax la numărul 0317100 620 sau în format electronic la adresa de e-mail drat @ icr.ro. 


Proiectele pot fi redactate pe baza formularului de participare disponibil aici.

Persoană de contact: Adriana Gae, şef serviciu programe şi publicaţii, tel./fax 0040 31 7100 620