Pelicula „Spre Nord“, în selecția oficială a Seattle International Film Festival

Institutul Cultural Român de la New York susține prezentarea filmului Spre Nord, regizat de Mihai Mincan, în selecția oficială a Seattle International Film Festival (SIFF) – secțiunea competitivă „New Directors”, în perioada 13-14 mai 2023, la SIFF Cinema Uptown și SIFF Cinema Egyptian. De asemenea, producătorul Radu Stancu va participa, în data de 16 mai 2023, la invitația organizatorilor SIFF, la o întrunire a producătorilor internaționali, cu sprijinul ICR New York.

Seattle International Film Festival (SIFF) se află, anul acesta, la cea de a 49-a ediție, și se desfășoară în perioada 11-21 mai 2023.

Spre Nord / To the North este lungmetrajul de debut al regizorului Mihai Mincan, o producție a DE FILM Production. Proiectul a fost realizat cu participarea Centrului Național al Cinematografiei și a reușit să reunească, în coproducție, parteneri din România, Franţa, Grecia, Bulgaria, Cehia. Pelicula a fost selecționată în cadrul Festivalului Internațional de la Veneția 2022, în secțiunea competitivă Orizzonti, unde a fost premiat în afara secțiunii cu premiul Bisato D’Oro pentru Cel Mai Bun Film, premiu oferit de critica independentă prezentă la festival.

Filmul este inspirat din fapte reale și se petrece în 1996, undeva pe mare. În timpul turei sale pe puntea unei nave transatlantice, Joel, un marinar filipinez religios, îl descoperă pe Dumitru, un pasager clandestin ascuns printre containere. Tânărul riscă să fie aruncat peste bord, în mijlocul oceanului, în cazul în care este descoperit de ofițerii taiwanezi ce conduc echipajul. Joel decide să-l ascundă, ca semn al credinței sale în Dumnezeu. În curând, începe un joc periculos de-a șoarecele și pisica. Când echipajul, prietenii, chiar și Dumnezeu însuși pare că-i întoarce spatele, Joel învață că trebuie să-și înfrunte singur destinul.

Radu Stancu este producător de film și proprietarul companiei independente de producție DEFILM. A studiat producție, editare și design de sunet la UNATC. A fost implicat în producția a numeroase pelicule de film de scurt și lungmetraj, acoperind o gamă largă de genuri, de la film de animație și până la film documentar. Producțiile sale au reprezentat România și au câștigat premii la festivaluri prestigioase precum cele de la Veneția, Cannes, Berlin, Locarno, IDFA, Karlovy Vary sau Busan.