ATENEUL ROMÂN
Edificiu-simbol al culturii naţionale, Ateneul Român, construit în inima Bucureştiului în urmă cu peste 120 de ani (1886-1888), a devenit exponentul arhitectonic şi spiritual nu doar al unui oraş, al unei Capitale, ci al unei naţiuni. Aici au conferenţiat marile personalităţi şi savanţi ai României, aici au concertat toţi consacraţii şi tinerii artişti profesionişti ai ţării, aici au urcat pe podium multe formaţii şi solişti de nivel mondial, aici s-au lansat „în primă audiţie" capodopere ale literaturii muzicale autohtone – leagăn de lansare a muzicienilor români, de la Enescu şi Lipatti, Clara Haskil, Cella Delavrancea la Ion Voicu, Lola Bobescu, Radu Aldulescu, George Georgescu, Dimitrie Dinicu, Eduard Wachmann, Alfonso Castaldi, Ionel Perlea, D.G. Kiriac, Constantin Silvestri, Elena Teodorini, D. Popovici-Bayreuth, Zina de Nori, Theodor Rogalski, Alfred Alessandrescu, Iosif Conta, Cristian Mandeal, Erich Bergel, Horia Andreescu, Valentin Gheorghiu, Antonin Ciolan, Ion Nonna Otescu, Mircea Basarab, Mihai Brediceanu, Egizio Massini. Aici s-au organizat primele expoziţii ample, retrospective de pictură şi sculptură ale maeştrilor artei plastice naţionale, aici s-au perindat regi şi regine, oameni politici şi oaspeţi de seamă de peste hotare spre a participa la evenimente de importanţă naţională şi internaţională. Într-un cuvânt, la Ateneul Român s-au petrecut momente de anvergură istorică ce s-au înscris în cartea de aur a poporului român.
Puţini ştiu astăzi că Palatul Ateneului Român s-a clădit cu banii dintr-o subscripţie publică, în urma organizării unei loterii naţionale (500.000 de bilete în valoare de un leu), apelul adresat cetăţenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societăţii Ateneul Român, sunând ca o chemare populară, printr-un slogan de-a dreptul comic şi banal: „Daţi un leu pentru Ateneu!". Ideea apelului s-a transformat surprinzător într-o lecţie de unitate, de trezire a conştiinţei naţionale.
Concepută de arhitectul francez Albert Galleron, după cercetările ştiinţifice şi indicaţiile lui Alexandru Odobescu, revizuite şi completate de specialiştii români Al. Orăscu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez, Cucu Starostescu, clădirea de formă circulară s-a datorat valorificării fundaţiilor deja existente din Grădina Episcopiei ce urmau să servească ridicării unui circ. Inspirat din vechile temple greceşti, edificiul surprinde la prima vedere printr-o colonadă istorică ce susţine un fronton triunghiular. La parter, impresionantul hol din marmură înglobează cele 12 coloane dorice de susţinere a sălii de concerte. Patru scări monumentale în spirală de tip baroc din marmură de Carrara, desfăşurate cu balcoane la etajul intermediar, fac legătura cu sala şi anexele (birouri, săli de repetiţii, cabine pentru solişti şi dirijor etc.). Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter şi două rânduri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o lojă centrală) oferă o vizibilitate perfectă din orice colţ şi o audiţie impecabilă. Perfecţiunea sunetului se datorează imensei cupole (bogat decorată) care „absoarbe" fondul instrumental şi vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberaţie către auditori, cu întreaga gamă de armonice până la cele mai fine culori timbrale şi nuanţe. Se pare că acustica excepţională a cavităţii sonore, proprii Ateneului Român, a plasat sala printre cele mai reuşite construcţii de acest gen nu doar din Europa, ci din întreaga lume. Fresca, evocând istoria poporului român în 25 de episoade, realizată timp de cinci ani de către pictorul Costin Petrescu, orga instalată în 1939 în urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele îmbunătăţiri tehnice produse după cutremurele de pământ şi bombardamentul din 1944, de la sfârşitul celui de al II-lea Război Mondial, dar mai ales modificările din 1966-1967 (introducerea aerului condiţionat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, lărgirea avanscenelor etc.) au transformat Ateneul Român într-un complex arhitectural singular în centrul Capitalei. De peste o jumătate de veac, a devenit sediul Filarmonicii „George Enescu", iar din 1958 „Cartierul general" al Festivalului Internaţional „George Enescu".
Templu al artei şi culturii româneşti, Ateneul Român rămâne nu doar o clădire de patrimoniu universal, reprezentativă ca arhitectură pentru România şi Balcani (cu trimitere la antichitatea grecească), ci şi un simbol de tradiţie spirituală a unui popor. (Viorel Cosma)
Sursa: http://fge.org.ro/ro/ateneul-roman/istoricul-ateneului.html
