- 29 November 2011
- Etichete Muzica
Locul desfăşurării: Sala Martinů (Malostranské nám. 13, Lichtenštejnský palác, HAMU)
Intrarea liberă.
Înaintea Zilei Naţionale a României, Institutul Cultural Român din Praga organizează recitalul de pian de înaltă ţinută, în interpretarea pianistului Horia Mihail. Concertul se desfăşoară sub patronajul Ambasadei României la Praga şi al Excelenţei Sale, doamna ambasador Daniela Gîtman.
Program:
Beethoven – 32 Variaţiuni în do minor, WoO nr. 80
Enescu – Pavana din Suita op. 10
Chopin – Nocturna în do minor, op. 48 nr. 1
Liszt / Schubert - Soireés De Vienne, Valse-Caprice nr. 6
Liszt – Liebestraum nr. 3
Liszt – Rapsodia Română
Pianistul HORIA MIHAIL a debutat în oraşul său natal Braşov, interpretând Concertul în Re major de J. Haydn la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat, cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica "G. Enescu" din Bucureşti cât şi cu Orchestra Naţională Radio. În Statele Unite a fost solist al orchestrelor Boston Pops (sub bagheta lui John Williams şi Keith Lockhart), Topeka Symphony, Boston University Symphony şi University of Illinois Symphony. Boston Globe nota despre una din prestaţiile artistice ale lui Horia Mihail: "Subtilitatea ritmică, articularea simţurilor şi a coloraturii tonului este ceea ce muzica arareori primeşte".
A susţinut recitaluri solo şi de muzică de cameră în România, Italia, Anglia, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, China, Japonia, Vietnam, Moldova Ungaria, Rusia şi Statele Unite. A colaborat cu artişti cunoscuţi precum Maxim Vengerov, Christian Badea, Roman Totenberg, Lory Wallfisch, Michael Zaretsky, Peter Zazofsky, Andrés Díaz, Nathaniel Rosen şi cvartetele Ad Libitum şi T'Ang String. A participat la Festivalul Internaţional al Muzicii Noi din Bucureşti, la Festivalul Internaţional "George Enescu", festivalurile MDR Festival şi Tanglewood Festival.
După 14 ani de studii în România cu prof. univ. dr. Stela Drăgulin la Braşov, şi prof. Constantin Ionescu-Vovu la Academia de Muzică din Bucureşti, a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson. În 1999 a primit Artist Diploma de la Boston University unde a studiat cu Anthony di Bonaventura.
A primit Premiul I la toate concursurile de pian la care a participat. A beneficiat de bursa Kate Neal Kinley Memorial Fellowship şi a primit burse complete la toate instituţiile de învăţământ superior pe care le-a frecventat. În 1999 a primit premiul Esther B. & Albert S. Kahn Career Entry Award.
Horia Mihail a putut fi ascultat la diverse posturi de radio şi televiziune din România, Belgia, Anglia, Statele Unite şi Vocea Americii, şi a înregistrat cu Orchestra Simfonică Naţională Radio din România şi diferite orchestre de cameră.
După o experienţă de trei ani la Universitatea din Boston, Horia Mihail a revenit în România ca solist concertist al Orchestrei Radioului Naţional şi al Filarmonicii din Braşov, membru al grupului Romanian Piano Trio şi preşedinte al Asociaţiei Culturale Accendo – organizator al turneelor de muzică clasică MusicON şi Stradivarius.
Renumitul pianist Radu Lupu l-a descris pe Horia Mihail ca "impresionant, demonstrând o bună stăpânire a instrumentului, o muzicalitate şi un adevărat talent muzical."